Politistii de frontiera satmareni cerceteaza un maramuresean in masina caruia au descoperit 1.260 litri de alcool. Mai mult, numerele de inmatriculare aplicate pe masina erau expirate, iar soferul conducea desi avea permisul suspendat.
Marti, 28 iunie a.c., politistii de frontiera din cadrul Biroului de Combatere a Infractionalitatii Transfrontaliere si al Detasamentului Sprijin Operativ al I.J.P.F. Satu Mare au desfasurat o actiune pe linia combaterii traficului cu produse accizabile. In jurul orei 06.00, pe comunicatia Satu Mare - Carei, in dreptul localului Vraja Crasnei, lucratorii nostri au oprit pentru control un autoturism Dodge Ram Van, pe care erau aplicate placute cu numere de inmatriculare provizorii de Maramures. Masina era condusa de Szabolcs Andrei S., in varsta de 28 ani, din Somcuta Mare, judetul Maramures.
La controlul efectuat asupra masinii, politistii de frontiera au descoperit, in compartimentul de marfa, mai multe recipiente din pastic care contineau un lichid incolor cu miros de alcool.
Persoana si masina au fost conduse la sediul I.J.P.F. Satu Mare. In urma controlului amanuntit, efectuat impreuna cu inspectori vamali din cadrul D.J.A.O.V. Satu Mare, s-a constatat ca in masina se aflau 75 de recipiente care contineau cantitatea totala de 1.260 litri de alcool etilic cu o concentratie de 94,9% alcool, masurat la temperatura de 19 grade Celsius. Pentru marfa pe care o avea in autovehicul conducatorul auto nu a putut prezenta documente de provenienta, rezultand astfel ca alcoolul a fost achizitionat de la alti furnizori decat antrepozitarii autorizati si detinut in afara antrepozitului fiscal, creand astfel un prejudiciu cert bugetului de stat.
Totodata, in urma verificarilor efectuate, s-a constatat ca numarul de inmatriculare al autoturismului este expirat, iar permisul de conducere al celui aflat la volan a fost ridicat in mai 2011 de catre I.P.J. Satu Mare in vederea suspendarii dreptului de a conduce, pentru ca a savarsit o infractiune la regimul circulatiei.
Maramureseanul a declarat ca a fost contactat in Baia Mare de catre o persoana care l-a rugat sa conduca masina cu marfa despre care i-a spus ca este palinca pana in municipiul Carei.
Szabolcs Andrei S. este cercetat pentru savarsirea infractiunilor de achizitionare de alcool etilic si de distilate in vrac de la alti furnizori decat antrepozitarii autorizati pentru productie sau expeditorii inregistrati de astfel de produse, detinerea de catre orice persoana in afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul Romaniei a produselor accizabile supuse marcarii, fara a fi marcate sau marcate necorespunzator, complicitate la evaziune fiscala, punere in circulatie sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neinmatriculat si conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana careia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendata.
Autoturismul si alcoolul au fost ridicate de catre politistii de frontiera pana la finalizarea cercetarilor.
Inspectorii vamali au evaluat prejudiciul adus statului roman la valoarea de 38.253 lei.
Maramureseanul a fost retinut pentru 24 de ore, ulterior fata de acesta fiind luata masura preventiva de obligare de a nu parasi localitatea Baia Mare pe o perioada de 30 de zile.