28 martie 2014

Video: A trecut raul Prut inot, cu 32 de cartuse in geanta

A trecut raul Prut inot, cu 32 de cartuse in geanta


 Politistii de frontiera din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Raducaneni au retinut, pe malul romanesc al raului Prut, un tanar din R. Moldova care a incercat sa intre ilegal in Romania, cu intentia de a ajunge in municipiul Iasi.
In geanta transportata de tanar, printre obiectele personale, politistii de frontiera au descoperit 32 cartuse, doua cutite si un binoclu.

In data de 27 martie a.c, in jurul orei 10.00, o patrula formata din politisti de frontiera de la Sectorului Politiei de Frontiera Raducaneni, judetul Iasi, a depistat si retinut, pe directia localitatii de frontiera Coltu-Cornii, in apropierea malului drept al raului Prut, un barbat care avea hainele ude si nu isi justifica prezenta in zona.
In urma verificarilor specifice efectuate in cooperare cu autoritatile statului vecin, s-a stabilit ca barbatul este un cetatean din R. Moldova, in varsta de 19 ani, care a traversat raul Prut inot, pentru a intra ilegal in Romania.
Asupra persoanei au fost gasite, intr-o geanta, printre obiectele personale, un numar de 32 cartuse de calibru 7,62 mm, doua harti, un livret militar personal, doua cutite, un telefon mobil si un binoclu.
In timpul cercetarilor, barbatul a declarat ca a gasit cartusele pe teritoriul R. Moldova si intentiona sa le foloseasca la aprinderea focului, pentru a se incalzi. De asemenea, a declarat ca nu a vazut niciodata Romania si dorea sa ajunga in municipiul Iasi.
In cauza sunt efectuate cercetari sub aspectul savarsirii infractiunilor de: intrarea sau iesirea din tara prin trecerea ilegala a frontierei de stat a Romaniei, contrabanda calificata prin introducerea in sau scoaterea din tara, fara drept, de arme, munitii, materiale explozibile, droguri, precursori, materiale nucleare sau alte substante radioactive, substante toxice, deseuri, reziduuri ori materiale chimice periculoase si detinerea, portul, confectionarea, precum si orice operatiune privind circulatia armelor letale, a munitiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau functionarea atelierelor de reparare a armelor letale, fara drept.
Cele 32 de cartuse au fost predate Serviciului Criminalistic al I.P.J. Iasi pentru efectuarea unei constatari tehnico-stiintifice balistice.
Barbatul a fost prezentat ieri Parchetului de pe langa Judecatoria Raducaneni, fiind dispusa masura retinerii pentru 24 de ore, iar astazi a fost prezentat Judecatoriei Raducaneni, care a dispus arestarea preventiva a celui in cauza pentru ….zile.

Video: Cinci cetateni sirieni ascunsi intr-un microbuz, depistati la Varsand

Cinci cetateni sirieni ascunsi intr-un microbuz, depistati la Varsand


Politistii de frontiera aradeni au descoperit, intr-un microbuz condus de un cetatean bulgar care mergea in Ungaria, cinci cetateni sirieni care intentionau sa treaca ilegal frontiera, ascunsi intr-un spatiu special amenajat in spatele scaunelor autovehiculului.

In data de 27.03.2014, orele 23.40, la Punctul de Trecere a Frontierei Varsand, jud. Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalitatilor de frontiera cetateanul bulgar Vasil D., in varsta de 44 ani, care conducea un microbuz marca Fiat Ducato, inmatriculat in Bulgaria.
Cu ocazia controlului specific, politistii de frontiera aradeni au descoperit, ascunse intr-un locas special amenajat, in spatele scaunelor, intr-un spatiu amenajat cu ajutorul unui perete fals, cinci persoane de sex masculin.
Din primele cercetari, a rezultat faptul ca persoanele descoperite sunt cetateni sirieni, cu varste cuprinse intre 23 si 33 ani.
Cei cinci cetateni sirieni sunt cercetati sub aspectul savarsirii infractiunii de tentativa de trecere ilegala a frontierei de stat, iar soferul bulgar pentru savarsirea infractiunii de trafic de migranti, urmand ca la finalizarea cercetarilor sa fie luate masurile legale care se impun.

Video: Doi pescari rataciti pe Marea Neagra, salvati de politistii de frontiera...

Doi pescari rataciti pe Marea Neagra, salvati de politistii de frontiera tulceni


 Politistii de frontiera din cadrul Garzii de Coasta au fost solicitati sa intervina pe Marea Neagra, la aproximativ 2 mile marine travers de localitatea Sfantu Gheorghe din judetul Tulcea, pentru recuperarea a doi pescari, care se ratacisera din cauza conditiilor meteo nefavorabile (ceata densa).

In data de 28.03.2014, in jurul orei 01.30, politistii de frontiera din cadrul Garzii de Coasta au fost solicitati telefonic de un reprezentant al I.S.U. Tulcea, pentru a interveni pe Marea Neagra, in vederea recuperarii a doua persoane de sex masculin aflate intr-o barca pescareasca, care anuntasera prin S.N.U.A.U. 112 ca, din cauza cetii dense, nu se mai pot orienta pentru a reveni la mal.
Imediat, o ambarcatiune rapida model Shaldag din cadrul Grupului de Nave Sulina a pornit in misiunea de salvare, reusind sa identifice ambarcatiunea la aproximativ 2 mile marine travers de canalul Sfantu Gheorghe.
Cei doi barbati, cu varste de 37 respectiv 56 ani, domiciliati in localitatea Sfantu Gheorghe, au fost preluati de ambarcatiunea Garzii de Coasta si transportati in siguranta in portul Sulina.
Cele doua persoane nu au necesitat asistenta medicala.
Actiunea de salvare si cautare pe mare a fost coordonata de politisti de frontiera din cadrul S.C.O.M.A.R.

27 martie 2014

Video: Focuri de arma si tigari de contrabanda confiscate, la frontiera de nord...

Focuri de arma si tigari de contrabanda confiscate, la frontiera de nord a Romaniei


 Politistii de frontiera din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmatiei au descoperit si confiscat 11.340 pachete cu tigari de provenienta ucraineana, in valoare de peste 100.000 lei, pe care mai multe persoane au incercat sa le introduca in tara pentru a le comercializa pe piata neagra de desfacere.
Pentru retinerea contrabandistilor, care nu s-au supus somatiilor, politistii de frontiera au fost nevoiti sa foloseasca armamentul din dotare, fiind trase 6 focuri de arma in plan vertical, cu respectarea prevederilor legale.
  • In data de 26 martie a.c., la nivelul Sectorului Politiei de Frontiera Sarasau, judetul Maramures, s-a declansat o actiune pe linia combaterii contrabandei cu produse accizabile in zona de responsabilitate.
    Astfel, in jurul orei 20.00, politistii de frontiera au observat pe raza localitatii Teceu Mic, jud. Maramures, un autoturism marca Volkswagen, care stationa in apropierea frontierei de stat.
    S-a procedat la monitorizarea zonei si, la scurt timp, la fata locului si-au facut aparitia mai multe persoane care au inceput sa incarce in masina colete voluminoase.
    Politistii de frontiera au procedat la interceptarea si somarea prin voce a celor in cauza, insa autoturismul a demarat in tromba, catre localitatea Remeti, iar persoanele au fugit, dispersandu-se pe mai multe directii in padure.
    In cadrul actiunii, pentru retinerea celor in cauza, politistii de frontiera au folosit armamentul din dotare, fiind trase 6 focuri de avertisment in plan vertical, cu respectarea prevederilor legale.
    Totodata, un echipaj auto a urmarit masina, folosind semnalele acustice si luminoase, iar la scurt timp aceasta a fost blocata in trafic. Conducatorul auto a fost retinut si identificat, barbatul fiind Vasile H. de 52 ani, domiciliat pe raza judetului Maramures.
    La controlul efectuat asupra masinii au fost descoperite 22 de colete cu tigari, fapt pentru care masina precum si persoana in cauza au fost conduse la sediul sectorului in vederea continuarii cercetarilor.
    In urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 11.000 pachete cu tigari, de provenienta ucraineana, in valoare de aproximativ 98.100 lei.
    In cauza se efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de contrabanda, intreaga cantitate de tigari a fost ridicata in vederea confiscarii, iar autoturismul, in valoare de 11.100 lei, folosit pentru transportul tigarilor, a fost indisponibilizat pana la finalizarea cercetarilor.
  • Si politistii de frontiera din cadrul Sectorului Valea Viseului, judetul Maramures, au descoperit in trenul Regio, care circula pe ruta Timisoara - Sighetu Marmatiei, o femeie in varsta de 33 ani, asupra careia fost descoperite, disimulate pe corp si intr-un bagaj de mana, 150 pachete cu tigari de provenienta ucraineana, in valoare de 1.300 lei.
    Deoarece aceasta nu a putut prezenta niciun document de provenienta, a fost sanctionata contraventional cu amenda in valoare de 800 lei, iar intreaga cantitate de tigari a fost ridicata in vederea confiscarii.
  • Tot ieri, politistii de frontiera din cadrul S.P.F. Radauti au observat, in jurul orei 21.00, in apropierea frontierei de stat, o persoana de sex masculin care se deplasa pe camp, catre localitatea Siret, transportand un bagaj voluminos.
    Politistii de frontiera au procedat la legitimarea barbatului, iar in urma  controlului efectuat asupra bagajului, au descoperit 190 pachete cu tigari de provenienta ucraineana, in valoare de 1.900 lei, fara documente legale.
    Barbatul, in varsta de 24 de ani, domiciliat pe raza judetului Suceava, este cercetat pentru savarsirea infractiunii de contrabanda, iar intreaga cantitate de tigari a fost ridicata in vederea confiscarii

26 martie 2014

Video: Focuri de arma, urmariri si tigari de contrabanda confiscate

Focuri de arma, urmariri si tigari de contrabanda confiscate


 Politistii de frontiera din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmatiei au descoperit si confiscat aproximativ 14.500 pachete cu tigari de provenienta ucraineana, in valoare de peste 129.000 lei, pe care mai multe persoane au incercat sa le introduca in tara pentru a le comercializa pe piata neagra de desfacere.
Pentru retinerea contrabandistilor, care nu s-au supus somatiilor, politistii de frontiera au fost nevoiti sa foloseasca armamentul din dotare, fiind trase 17 focuri de arma in plan vertical, cu respectarea prevederilor legale.
  • In data de 24 martie a.c., la nivelul Sectorului Politiei de Frontiera Sarasau, judetul Maramures, s-a declansat o actiune pe linia combaterii contrabandei cu tigari, in cooperare cu lucratori din cadrul S.P.F. Negresti Oas.
    Astfel, in jurul orei 18.00, politistii de frontiera au observat mai multe persoane care se deplasau, de la linia de frontiera spre interior, pe directia localitatii Piatra, jud. Maramures, transportand in spate colete voluminoase.
    Persoanele in cauza au incarcat coletele intr-un autoturism de teren aflat in zona impadurita, in apropiere de D.N. 19, moment in care un echipaj al politiei de frontiera a intervenit pentru retinerea acestora.
    Politistii de frontiera au procedat la interceptarea si somarea prin voce a celor in cauza, insa acestia au fugit, dispersandu-se pe mai multe directii in padure, iar autoturismul a demarat in tromba, pe un drum forestier.
    Ca urmare a acestui fapt, politistii de frontiera au folosit armamentul din dotare, fiind trase 17 focuri de avertisment in plan vertical, cu respectarea prevederilor legale.
    Imediat, s-a reusit retinerea unei persoane implicate in activitatea infractionala identificata ca fiind B. Adriana, in varsta de 32 ani, domiciliata pe raza judetului Satu Mare.
    Totodata, o patrula din cadrul S.P.F. Negresti Oas, alertata de colegii de la S.P.F. Sarasau, l-a identificat si retinut pe conducatorul autoturismului de teren, acesta fiind Traian B., de 40 ani, domiciliat tot pe raza judetului Satu Mare. Barbatul a declarat ca a abandonat autoturismul, fapt pentru care a fost predat lucratorilor din cadrul S.P.F. Sarasau, in vederea continuarii cercetarilor.
    Astfel, s-au dispus masuri specifice de monitorizare a zonei pentru depistarea persoanelor in cauza, precum si a autoturismului cu tigari, totodata fiind anuntate despre caz si autoritatile de frontiera din Ucraina in vederea cercetarii in comun a evenimentului.
    In dimineata zilei de 25 martie 2014, politistii de frontiera au efectuat cercetarea zonei, ocazie cu care in padure a fost descoperit autoturismul implicat in activitatea infractionala in care erau mai multe colete ce contineau tigari. Acesta a fost dus la sediul sectorului in vederea continuarii cercetarilor.
    La controlul efectuat asupra masinii, au fost descoperite 27 de baxuri care contineau 13.500 pachete cu tigari de provenienta ucraineana, in valoare de 121.000 lei.
    In cauza se efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunilor de contrabanda si complicitate la contrabanda, intreaga cantitate de tigari a fost ridicata in vederea confiscarii iar autoturismul folosit pentru transportul tigarilor a fost indisponibilizat pana la finalizarea cercetarilor.
  • Si politistii de frontiera din cadrul Sectorului Valea Viseului, judetul Maramures, au descoperit, in apropierea frontierei de stat, doua colete invelite in folie de culoare neagra care contineau tigari de provenienta ucraineana.
    In urma cercetarilor efectuate, s-a stabilit ca in activitatea infractionala este implicat S. Vasile, de 25 de ani, domiciliat pe raza jud. Maramures.
    In urma inventarierii coletelor, s-a constatat ca este vorba de 990 pachete tigari, marca Jin Ling, in valoare de 8.800 lei.
    In cauza se efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de complicitate la contrabanda, iar intreaga cantitate de tigari a fost ridicata in vederea confiscarii.

25 martie 2014

Politist de frontiera a refuzat sa se lase mituit


Luni, 24 martie a.c., ofiterii de politie judiciara din cadrul Directiei Generale Anticoruptie (D.G.A.) - Serviciul Judetean Anticoruptie (S.J.A.) Satu Mare, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Satu Mare, l-au prins in flagrant pe B.B.I., de 35 de ani, din Arad, in timp ce incerca sa mituiasca un ofiter de politie de frontiera cu suma de 300 euro.

In schimbul banilor, politistul ar fi trebuit sa intervina pe langa procurorul de caz in vederea restituirii autoturismului indisponibilizat la sediul Sectorului Politiei de Frontiera Negresti Oas, utilizat anterior de mituitor la comiterea infractiunii de contrabanda cu produse din tutun.
In fapt, la data de 22 martie a.c., in urma unei actiuni pe linia combaterii contrabandei si traficului ilicit cu tigari de provenienta ucraineana derulata de lucratori ai Sectorului Politiei de Frontiera Negresti-Oas, B.B.I. a fost identificat in trafic in timp ce conducea un autoturism despre care existau suspiciuni ca transporta tigari de contrabanda.
Acesta a fost condus la sediul S.P.F., iar in urma efectuarii controlului amanuntit al masinii, s-a constatat ca avea ascunse in locasuri special amenajate 3.950 pachete de tigari. Cetateanul l-a contactat pe adjunctul sefului Sectorului Politiei de Frontiera Negresti-Oas (denuntatorul in cauza) care coordona activitatea, propunandu-i ca in schimbul sumei de 1.500 lei sa fie lasat sa plece fara a i se intocmi acte procedurale. Ofiterul a refuzat ferm oferta, atragandu-i atentia ca savarseste o infractiune de coruptie. Totodata, lucratorii politiei de frontiera si-au continuat activitatea, intocmind in cauza actele premergatoare inceperii urmaririi penale.
Cu toate acestea, luni 24 martie a.c., B.B.I., s-a prezentat la sediul S.P.F. Negresti Oas unde l-a cautat din nou pe politist, propunandu-i de aceasta data ca, in schimbul unei sume de bani, sa intervina pe langa procurorul de caz in vederea restituirii autoturismului indisponibilizat.
In urma denuntului formulat de politist, echipa operativa a procedat la constatarea infractiunii flagrante, B.B.I fiind prins in timp ce oferea ofiterului de politie de frontiera suma de 300 euro in scopul mai sus aratat.
Impotriva lui B.B.I. s-a dispus inceperea urmaririi penale pentru savarsirea infractiunii de cumparare de influenta si, ulterior, in urma administrarii probatoriului, a fost pusa in miscare actiunea penala pentru aceeasi infractiune.

Video: O calauza din Elvetia si sase migranti sirieni depistati de politistii d...

O calauza din Elvetia si sase migranti sirieni depistati de politistii de frontiera constanteni


 Politistii de frontiera din cadrul Garzii de Coasta au interceptat un grup format din sase cetateni sirieni, doi adulti si patru minori, care intentiona sa intre ilegal in Romania, pe jos, din R. Bulgaria, prin zona frontierei verzi.
In apropierea P.T.F. Negru Voda a fost identificat un cetatean elvetian, care intrase legal in tara cu un autoturism marca Hyundai, cu scopul de a prelua si transporta grupul de migranti sirieni in Elvetia.

La sfarsitul saptamanii trecute, politistii de frontiera din cadrul S.P.F. Negru Voda au observat, prin sistemul optronic de supraveghere, un grup format din sase persoane care se deplasa pe jos, dinspre R. Bulgaria spre Romania, prin zona frontierei verzi.
Imediat la fata locului s-a deplasat o echipa operativa, care a procedat la interceptarea persoanelor si conducerea acestora la sediul S.P.F. Negru Voda pentru cercetari.
In urma verificarilor a rezultat faptul ca persoanele in cauza, patru minori si doi adulti, cu varste cuprinse intre 9 si 40 ani, sunt cetateni sirieni si au incercat sa intre ilegal in Romania, la adapostul intunericului, cu intentia de a ajunge intr-o tara din vestul Europei.
Extinderea cercetarilor in zona a dus la identificarea unui barbat aflat intr-un autoturism marca Hyundai inmatriculat in Elvetia, stationat in apropierea P.T.F. Negru Voda, care nu-si justifica prezenta in zona.
Conducatorul auto, de origine siriana, in varsta de 45 ani, s-a legitimat cu un pasaport elvetian si a declarat ca intentiona sa preia grupul de migranti sirieni pentru a-l transporta in Elvetia.
In autoturism, au fost descoperite mai multe obiecte personale care apartineau celor sase migranti depistati la frontiera verde.
Sirienii au recunoscut ca soferul in cauza le este ruda si ca i-a ajutat sa ajunga pana in apropierea frontierei de stat a Romaniei.
Politistii de frontiera au intocmit cetatenilor sirieni actele premergatoare pentru savarsirea infractiunii de trecere frauduloasa a frontierei de stat, fapta prevazuta si sanctionata de art. 262, alin. 1 din Codul Penal, iar cetateanul elvetian este cercetat pentru savarsirea infractiunii de trafic de migranti, fapta prevazuta si sanctionata de art. 263, alin. 1 Cod Penal.
Cetateanul elvetian a fost prezentat Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta care a dispus retinerea pentru 24 de ore si ulterior instanta a emis pe numele sau mandat de arestare preventiva pentru 30 de zile.
Grupul de migranti a fost inapoiat autoritatilor de frontiera din R. Bulgaria, conform protocolului existent intre cele doua state.

200.000 pachete de tigarete in valoare de aproximativ 900.000 lei, confi...


Captura impresionanta de tigari la P.T.F. Albita: 200.000 pachete de tigarete in valoare de aproximativ 900.000 lei, confiscate


In urma unei actiuni pe linia prevenirii si combaterii traficului ilicit cu tutun desfasurata la Punctul de Trecere a Frontierei (P.T.F.) Albita, politistii de frontiera, in colaborare cu lucratorii vamali si cu sprijinul reprezentantilor Oficiului European de Lupta Antifrauda si al unui producator de tigari, au indisponibilizat in vederea confiscarii 200.000 pachete de tigarete in valoare de 896.000 lei, care erau transportate in doua autoutilitare ce aveau ca destinatie, conform documentelor, Italia.
La inceputul acestei luni, la P.T.F. Albita / I.T.P.F. Iasi, s-a prezentat pentru efectuarea formalitatilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare in Romania, un cetatean italian, in calitate de reprezentant al unei societati comerciale, care efectua un transport de tigarete din Republica Moldova, pentru o firma din Italia.
Ca urmare a suspiciunilor aparute cu privire la legalitatea documentelor prezentate de cetateanul italian si pentru valorificarea unor informatii cu privire la faptul ca transportul de tigarete este fictiv, in scopul savarsirii unor fapte ilegale in sfera infractiunilor de contrabanda si evaziune fiscala, politisti de frontiera din cadrul S.T.P.F. Vaslui, S.P.F. Husi, P.T.F. Albita au declansat cercetari specifice, cu sprijinul Oficiului European de Lupta Antifrauda si JTI Romania.
In urma controlului efectuat, in cooperare cu inspectorii vamali, asupra celor doua autoutilitare, au fost descoperite 400 baxuri ce contineau 200.000 pachete de tigarete, fara marcaje fiscale.
Totodata, din verificarile specifice a rezultat ca documentele sunt fictive si destinatarul tigarilor nu detine autorizatiile legale pentru efectuarea importului de tigarete.
Intreaga cantitate de tigarete, in valoare de 896.000 lei, a fost retinuta in vederea confiscarii, iar mijloacele de transport, in valoare de 133.200, au fost indisponibilizate pana la finalizarea cercetarilor.
In cauza, politistii de frontiera efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de tentativa de folosire, la autoritatea vamala, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate, urmand ca la finalizare sa fie luate masurile legale.

23 martie 2014

Video: Tigari de contrabanda in valoare de peste 180.000 lei confiscate

Tigari de contrabanda in valoare de peste 180.000 lei confiscate


In ultimele 48 de ore, politistii de frontiera din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmatiei au desfasurat mai multe actiuni pe linia combaterii contrabandei cu produse accizabile.
In cadrul actiunilor, au fost depistati patru cetateni romani, care incercau sa transporte si ulterior sa comercializeze pe piata neagra de desfacere din Romania, peste 30.000 pachete de tigari in valoare de peste 180.000 de lei.
  • Ieri, 22 martie a.c., la nivelul Sectorului Politiei de Frontiera Valea Viseului, judetul Maramures, s-a declansat o actiune pe linia combaterii contrabandei cu tigari, in zona de responsabilitate.
    Astfel, in jurul orei 18.00, o patrula a politiei de frontiera din cadrul sectorului, aflata in exercitarea atributiilor de serviciu, a observat, in apropierea frontierei de stat, mai multe persoane care transportau catre interiorul tarii mai multe colete voluminoase.
    Lucratorii nostri au procedat la interceptarea si somarea prin voce a celor in cauza, moment in care barbatii au abandonat coletele si s-au dispersat in directii diferite.
    In urma actiunii s-a reusit retinerea unei persoane, cetatean roman, identificat ca fiind V.P., domiciliat pe raza judetului Maramures.
    La cercetarea terenului, politistii de frontiera au descoperit 12 colete ce contineau tigari de provenienta ucraineana.
    In urma inventarierii acestora a rezultat cantitatea de 5.750 pachete cu tigari de provenienta ucraineana, in valoare de 51.500 lei.
    Totodata, in urma cercetarilor s-a stabilit ca la activitatea de contrabanda au mai participat inca doua persoane, cetateni romani, domiciliati pe raza aceluiasi judet.
    In cauza se efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de colectare, detinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea si vanzarea bunurilor sau a marfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscand ca acestea provin din contrabanda sau sunt destinate savarsirii acesteia, iar intreaga cantitate de tigari a fost ridicata in vederea confiscarii.
  • Tot ieri, 22 martie, politistii de frontiera din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Negresti Oas, au efectuat semnalele regulamentare pentru a opri la control, pe raza localitatii Negresti Oas, jud. Satu Mare, un autoturism marca Ford Galaxy, condus de Ioan B., de 35 ani, domiciliat pe raza judetului Arad.
    In urma controlului efectuat asupra masinii, politistii de frontiera au descoperit, in locasuri special amenajate, mai multe pachete cu tigari de provenienta ucraineana, fapt pentru care barbatul precum si autoturismul au fost conduse la sediul sectorului in vederea efectuarii unui control amanuntit.
    Cu aceasta ocazie, in masina au fost descoperite 3.950 pachete cu tigari de provenienta ucraineana in valoare de 35.400 lei, pe care barbatul intentiona sa le comercializeze pe piata neagra de desfacere din Romania.
    Persoana in cauza este cercetata de catre politistii de frontiera pentru savarsirea infractiunii de contrabanda iar intreaga cantitate de tigari a fost ridicata in vederea confiscarii.
  • In data de 21.03.2014, in jurul orei 17.30, lucratori din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Petea au descoperit intr-o padure din apropierea frontierei de stat 42 de baxuri care contineau tigari de provenienta ucraineana.
    In continuare, s-a trecut la monitorizarea zonei, concomitent cu dispunerea unor masuri specifice in vederea depistarii tuturor persoanelor implicate in activitatea infractionala, fiind anuntate totodata si autoritatile de frontiera din Ucraina despre eveniment.
    Coletele cu tigari au fost duse la sediul sectorului unde in urma inventarierii acestora a rezultat cantitatea de 21.000 pachete in valoare de peste 94.000 lei.
Intreaga cantitate de tigari a fost ridicata in vederea confiscarii, iar in continuare se fac cercetari pentru identificarea tuturor persoanelor implicate si documentarii intregii activitati infractionale.

21 martie 2014

Video: Urmariri si focuri de arma pentru retinerea contrabandistilor de tigari

Urmariri si focuri de arma pentru retinerea contrabandistilor de tigari


In ultimele 24 de ore, politistii de frontiera din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmatiei au desfasurat mai multe actiuni pe linia combaterii contrabandei cu produse accizabile.
In cadrul actiunilor, au fost depistati doi cetateni romani, care incercau sa transporte si ulterior sa comercializeze pe piata neagra de desfacere din Romania, 16.300 pachete de tigari in valoare de peste 150.000 de lei.
Pentru retinerea celor implicati in activitatile infractionale, lucratorii nostri au executat in plan vertical 12 focuri de avertisment, cu respectarea prevederilor legale.
  • In data de 20 martie 2014, la nivelul S.T.P.F. Satu Mare s-a declansat o actiune specifica pe linia combaterii contrabandei cu produse accizabile.
    Astfel, in jurul orei 21.30, politistii de frontiera au efectuat semnalele regulamentare pentru a opri la control un autoturism marca Volvo, care se deplasa spre comunicatia Satu Mare - Zalau.
    In momentul in care conducatorul auto a observat echipajul politiei de frontiera, a virat brusc si a demarat in tromba spre localitatea Satu Mare.
    Politistii de frontiera au pornit la urmarirea acestuia folosind semnalele acustice si luminoase.
    La scurt timp persoana in cauza a pierdut controlul volanului intrand in coliziune cu un autoturism parcat in fata unui imobil din localitatea Madaras, jud. Satu Mare.
    In acel moment barbatul a abandonat masina, incercand sa fuga.
    Lucratorii nostri au procedat la urmarirea si somarea prin voce a celui in cauza si deoarece acesta nu s-a supus, au folosit, conform legii, armamentul din dotare, fiind trase 12 focuri de avertisment, in plan vertical.
    Dupa aproximativ 300 m, barbatul a fost retinut de catre politistii de frontiera si identificat ca fiind Marcel F., de 47 ani, domiciliat pe raza judetului Satu Mare.
    La controlul efectuat asupra masinii, au fost descoperite patru colete ce contineau cantitatea de 2.000 pachete cu tigari fara timbru fiscal, in valoare de 9.000 de lei.
    In cauza se efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de contrabanda, iar intreaga cantitate de tigari a fost ridicata in vederea confiscarii.
    Persoana in cauza a fost retinuta pentru 24 de ore iar in cursul zilei de azi urmeaza a fi prezentata instantei de judecata cu propunere de arestare preventiva.
  • Ieri, 20 martie, politistii de frontiera din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Radauti, in cooperare cu lucratori din cadrul S.T.P.F. Suceava, au desfasurat o actiune pe linia combaterii contrabandei cu tigari.
    Astfel, in jurul orei 12.00, lucratorii nostri au efectuat semnalele regulamentare pentru a opri la control, pe raza localitatii Horodnic de Jos, jud. Suceava, o autoutilitara marca Mercedes, condusa de Gheorghe B., in varsta de 36 ani, domiciliat pe raza judetului Suceava.
    In urma controlului efectuat asupra masinii, politistii de frontiera au descoperit un locas special amenajat in spatele cabinei, in care se afla o mare cantitate de tigari, fapt pentru care barbatul precum si autoturismul au fost conduse la sediul sectorului in vederea efectuarii unui control amanuntit.
    Cu aceasta ocazie, in locasul special amenajat au fost descoperite 14.300 pachete cu tigari de provenienta F. Rusa in valoare de 143.000 lei.
    Barbatul este cercetat de catre politistii de frontiera pentru savarsirea infractiunii de contrabanda iar intreaga cantitate de tigari a fost ridicata in vederea confiscarii.
    Persoana in cauza a fost retinuta pentru 24 de ore iar in cursul zilei de azi urmeaza a fi prezentata instantei de judecata cu propunere de arestare preventiva.
    Totodata, autoturismul folosit la activitatea infractionala, in valoare de 31.500 lei,  a fost indisponibilizat in vederea continuarii cercetarilor.

20 martie 2014

Video Doi cetateni romani si un ucrainean prinsi cu 15.000 pachete tigari, la ...

Doi cetateni romani si un ucrainean prinsi cu 15.000 pachete tigari, la frontiera


 Politistii de frontiera din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmatiei au descoperit, in ultimele 48 de ore, peste 15.000 de pachete cu tigari de provenienta ucraineana in valoare de peste 145.000 lei.
Doi cetateni romani si un ucrainean sunt cercetati pentru contrabanda, un autoturism folosit in activitatea infractionala a fost indisponibilizat iar intreaga cantitate de tigari a fost confiscata.
  • Ieri, 19 martie a.c., la nivelul Sectorului Politiei de Frontiera Radauti, jud. Suceava, s-a declansat o actiune specifica pe linia combaterii contrabandei cu tigari, in zona de responsabilitate.
    Astfel, in jurul orei 12.00, politistii de frontiera au observat cu ajutorul aparaturii din dotare, pe directia localitatii Vicovu de Sus, jud. Suceava, doua persoane care au trecut ilegal frontiera din Ucraina in Romania, transportand in spate mai multe colete voluminoase.
    Imediat, la fata locului s-a deplasat o echipa operativa care a reusit sa retina un barbat si sa descopere 6 colete cu tigari, cealalta persoana fugind pe teritoriul statului vecin.
    In cel mai scurt timp, au fost anuntate si autoritatile de frontiera din Ucraina despre eveniment, care ne-au comunicat ulterior ca au reusit sa retina persoana in cauza si au descoperit la randul lor doua colete cu tigari din acelasi lot.
    Barbatul retinut a fost dus la sediul politiei de frontiera unde a fost identificat, acesta fiind un cetatean ucrainean, in varsta de 26 de ani.
    De asemenea, coletele cu tigari au fost transportate la sector unde, in urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 2.998 pachete cu tigari de provenienta ucraineana, de diferite marci in valoare de aproximativ 30.000 lei, care a fost ridicata in vederea confiscarii.
    Cetateanul ucrainean este cercetat acum de catre politistii de frontiera suceveni pentru savarsirea infractiunilor de contrabanda in forma agravanta si trecere ilegala a frontierei de stat.
  • Tot, ieri, lucratori din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Sarasau, jud. Maramures, au actionat pentru combaterea contrabandei cu tigari, pe directia localitatii Campulung la Tisa.
    Politistii de frontiera au observat mai multe persoane care se deplasau de la frontiera de stat spre interior, avand bagaje in spate.
    In momentul in care lucratorii nostri i-au somat verbal sa se opreasca, acestea au abandonat bagajele si au fugit in directii diferite. Nu s-au oprit nici la executarea de catre un politist de frontiera a unui foc de avertisment in plan vertical.
    In urma actiunii, s-a reusit retinerea unui cetatean roman, O. Bela, de 47 de ani, domiciliat pe raza judetului Maramures.
    Totodata, au fost anuntate despre caz si autoritatile de frontiera ale statului vecin in vederea cercetarii in comun a evenimentului si depistarii tuturor persoanelor implicate.
    O echipa operativa a inventariat coletele, rezultand cantitatea de 3.000 pachete tigari, in valoare de peste 27.000 de lei.
    In cauza se efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunilor de contrabanda, complicitate la contrabanda si trecere ilegala a frontierei de stat.
  • Si politistii de frontiera din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Viseu de Sus, judetul Maramures, au declansat, in data de 18 martie a.c. o actiune pe linia combaterii contrabandei cu tigari, in zona de responsabilitate.
    Astfel, in jurul orei 07.00, lucratorii nostri au oprit in trafic, pe D.N. 18, pe raza localitatii Viseu de Sus, un autoturism marca Ford Galaxy, cu numere de inmatriculare specifice Frantei, despre care existau date ca ar transporta tigari de contrabanda.
    S-a luat masura conducerii masinii impreuna cu soferul, la sediul politiei de frontiera, in vederea efectuarii unui control amanuntit asupra autoturismului.
    Astfel, au fost descoperite in locasuri special amenajate, mai exact in podeaua autoturismului si in spatiul destinat rotii de rezerva, tigari de provenienta ucraineana, marca Jin Ling.
    In urma inventarierii tigarilor a rezultat cantitatea de 4.485 pachete, in valoare de peste 40.000 de lei.
    Drept urmare, conducatorul auto, D. Iulian de 30 de ani, domiciliat pe raza jud. Arad, este cercetat pentru savarsirea infractiunii de contrabanda, conform Codului Vamal al Romaniei, iar autoturismul, in valoare de aproximativ 12.000 lei, a fost indisponibilizat.
  • Lucratori din cadrul aceluiasi sector au mai descoperit abandonate, intr-o padure de pe raza localitatii Borsa, 6 colete ce contineau 5.000 pachete tigari, de provenienta ucraineana, in valoare de 45.000 de lei.
In ambele cazuri, politistii de frontiera din cadrul S.P.F. Viseu de Sus au ridicat, in vederea confiscarii tigarile, aproximativ 9.500 pachete, iar in continuare se fac cercetari in vederea depistarii tuturor persoanelor implicate.

Video: Perchezitii domiciliare in judetul Timis pentru destructurarea unei rete...

Opt perchezitii domiciliare pe raza judetului Timis pentru destructurarea unei retele de contrabanda cu tigari


 In urma unui complex de masuri informativ-operative realizate de catre politistii de frontiera din cadrul Serviciului Teritorial al Politiei de Frontiera Timis si Sectorului Politiei de Frontiera Cruceni, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timis a fost inregistrat dosarul penal nr. 235 / D / P / 2013 la D.I.I.C.O.T. Timisoara. Astfel, in data de 19.03.2014, a fost declansata o actiune specifica pentru destructurarea unui grup infractional organizat, specializat in savarsirea infractiunilor de contrabanda.

Documentarea activitatii infractionale a suspectilor a fost realizata cu suportul de specialitate al Departamentului de Informatii si Protectie Interna.
In data de 19.03.2014, politistii de frontiera l-au retinut in flagrant pe Ovidiu D., in varsta de 37 de ani, domiciliat pe raza municipiului Timisoara. Barbatul conducea un autovehicul marca Mercedes Sprinter, in interiorul caruia s-a descoperit intr-un locas special amenajat cantitatea de 3.800 pachete tigari cu timbru de Muntenegru. Ovidiu D. este liderul unui grup infractional cu preocupari pe linia contrabandei cu tigari netimbrate.
Totodata, >in baza autorizatiilor de perchezitie emise de catre Tribunalul Timis au fost efectuate opt perchezitii domiciliare la mai multe locatii de pe raza judetului Timis. Astfel, in urma acestor actiuni s-au descoperit 15.630 pachete tigari cu timbru de Serbia si Muntenegru, precum si 345 l alcool. Valoarea totala a bunurilor se ridica la 198.910 lei. S-au mai descoperit si sumele de bani: 760 euro respectiv 10.590 lei care au fost supuse confiscarii.
Procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timis au procedat la audierea a cinci persoane, iar pe numele lor s-a dispus masura retinerii pe 24 de ore, urmand ca in cursul zilei de 20.03.2014 sa fie prezentate instantei cu propunerea de arestare preventiva pentru savarsirea infractiunii de constituire a unui grup infractional organizat si contrabanda.
Cercetarile in cauza continua, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. la sediul Serviciului Teritorial al Politiei de Frontiera Timis, la finalizare urmand a fi luate masurile legale ce se impun.

Arhivă blog

Youtube - Politia de Frontiera Romana