29 martie 2012

Retea specializata in traficul de migranti destructurata de catre politistii de frontiera timiseni


Politistii de frontiera din cadrul Serviciului Combaterea Migratiei Ilegale si a Infractionalitatii Transfrontaliere al I.T.P.F. Timisoara, in cooperare cu S.R.I. - Sectia Timis, cu Brigada de Compatere a Criminalitatii Organizate Timisoara, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timisoara, au destructurat un amplu grup infractional organizat transfrontalier, constituit din cetateni romani si algerieni, specializat in traficul de migranti.
Astfel, lucratorii specializati ai Politiei de Frontiera au initiat, la inceputul acestui an, un complex de masuri informativ - operative in vederea destructurarii unei retele de traficanti de migranti care actiona pe ruta Turcia-Grecia-Macedonia-Serbia-Romania-Ungaria-Austria.
Din investigatiile efectuate, s-a stabilit ca grupul infractional era extrem de bine organizat, cu atributii precis delimitate, avand in componenta mai multi cetateni romani si algerieni.
In Romania membrii gruparii se ocupau cu preluarea migrantilor de la segmentul retelei din Serbia si ulterior se ocupau de transportul si calauzirea migrantilor in scopul trecerii ilegale a frontierei romano-ungare, destinatia finala fiind Austria.
Totodata, acestia racolau migranti si din randul solicitantilor de azil aflati in centrele de cazare de pe teritoriul Romaniei. Din declaratii a rezultat ca traficantii solicitau de la fiecare migrant sume de bani cuprinse intre 300 - 500 euro pentru a-l transporta la destinatie.
In urma actiunilor desfasurate de anchetatori, au fost retinute, in cursul noptii si astazi, in Punctul de Trecere a Frontierei Cenad si pe raza localitatii Timisoara, un numar de 6 persoane (4 cetateni romani si 2 algerieni), care faceau parte din grupul infractional. Unul dintre cetatenii romani, in varsta de 28 de ani, este considerat liderul segmentului romanesc al gruparii infractionale.
Cele sase persoane sunt in prezent retinute si audiate, urmand a fi prezentate Tribunalului Timis cu propunere de arestare preventiva pentru savarsirea infractiunii de constituire de grup infractional organizat si trafic de migranti.
Destructurarea retelei a fost facilitata de faptul ca in ultima luna un politist de frontiera, sub acoperire, a fost infiltrat in cadrul grupului organizat.
Cercetarile sunt continuate de politistii de frontiera, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timisoara, in vederea depistarii tuturor persoanelor implicate si stabilirii intregii activitati infractionale.

Arhivă blog

Youtube - Politia de Frontiera Romana