8 aprilie 2012

520 litri alcool fara documente de provenienta

Politistii de frontiera satmareni au descoperit intr-o masina 520 de litri de alcool pentru care conducatorul auto nu a putut prezenta nici un document de provenienta.
Sambata, 07 aprilie a.c., politistii de frontiera din cadrul Serviciului Teritorial al politiei de Frontiera Satu Mare au oprit pentru control, in localitatea Draguseni, judetul Satu Mare, un autoturism marca Volkswagen Passat, condus de Ioan L., in varsta de 47 de ani, domiciliat in localitatea Turt.
Cu ocazia controlului efectuat asupra autoturismului, in portbagaj, pe bancheta din spate a masinii si intre scaune politistii de frontiera au descoperit mai multe recipiente din plastic care contineau un lichid incolor cu miros de alcool pentru care conducatorul auto nu a putut prezenta nici un document de provenienta.
Barbatul, precum si autoturismul au fost conduse la sediul S.T.P.F. Satu Mare pentru continuarea cercetarilor.
In urma inventarierii a rezultat cantitatea de 520 de litri alcool pe care soferul urma sa o transporte in municipiul Cluj Napoca unde intentiona sa o comercializeze intr-o piata agroalimentara din localitate.
Barbatul este cercetat pentru savarsirea infractiunilor de evaziune fiscala si detinere de catre orice persoana in afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul Romaniei a produselor accizabile supuse marcarii, fara a fi marcate sau marcate necorespunzator ori cu marcaje false peste limita de bauturi spirtoase peste 200 de litri.
Masina a fost indisponibilizata la sediul S.T.P.F. Satu Mare pana la finalizarea cercetarilor, iar cei 520 litri de alcool, au fost ridicati in vederea confiscarii.

Arhivă blog

Youtube - Politia de Frontiera Romana