19 aprilie 2012

Cetateni polonezi traficanti de migranti depistati la frontiera


Politistii de frontiera timiseni au depistat cinci persoane din Palestina si Libia care au incercat sa iasa ilegal din tara prezentand la controlul de frontiera documente de identitate false cumparate cu 4.000 de euro fiecare. În actiunea lor ilegala, cei cinci erau sprijiniti de doi cetateni polonezi.
Ieri, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, s-au prezentat pe sensul de iesire din tara doi cetateni polonezi, Jerzy W. si Adam K., conducand doua autoturisme, Nissan Primera si Mercedes, in care se aflau ca pasageri cinci persoane de sex masculin.
La controlul de frontiera, politistii de frontiera au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea cartilor de identitate poloneze prezentate de catre cei cinci pasageri. Astfel, in urma verificarilor efectuate cu aparatura din dotare asupra documentelor de identitate s-a constatat ca acestea sunt false total.
In cadrul cercetarilor, s-a stabilit ca cele cinci persoane, pasageri in autoturismele conduse de cei doi polonezi, sunt cetateni din Libia si Palestina, cu varste cuprinse intre 23 si 31 ani. Cei in cauza au declarat ca documentele false au fost procurate prin intermediul unei persoane necunoscute, contra sumei de 4000 euro fiecare, in Grecia si au recurs la aceasta metoda intrucat nu posedau viza pentru Spatiul Schengen.
Politistii de frontiera au luat masura intreruperii calatoriei persoanelor in cauza si cercetarii acestora sub aspectul savarsirii infractiunii de fals privind identitatea si tentativa la trecerea ilegala a frontierei de stat, iar cei doi cetateni polonezi sunt cercetati pentru trafic de migranti. La finalizarea cercetarilor vor fi prezentati procurorilor, in vederea dispunerii masurilor legale ce se impun.

Arhivă blog

Youtube - Politia de Frontiera Romana