Politistii de frontiera din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmatiei au desfasurat mai multe actiuni pe linia combaterii contrabandei cu tigari in zona de responsabilitate in urma carora au descoperit si confiscat peste 17.000 pachete cu tigari de provenienta ucraineana, in valoare de 157.700 lei, ce urmau sa ajunga pe piata neagra de desfacere.
In perioada 24 la 25 octombrie a.c., politistii de frontiera de la S.P.F. Valea Viseului au desfasurat mai multe actiuni pe linia combaterii contrabandei cu tigari in zona de responsabilitate.
-
Astfel, in jurul orei 21.00, lucratorii din cadrul sectorului au interceptat si oprit pentru control, pe raza localitatii Bistra, jud. Maramures, un autoturism, marca Mercedes, condus de Danut M., de 38 ani, domiciliat pe raza judetului Maramures.
La controlul efectuat asupra masinii, politistii de frontiera au observat pe bancheta din spate si in portbagaj mai multe colete ce contineau tigari, fapt pentru care masina si persoana in cauza au fost conduse la sediul sectorului, in vederea efectuarii unui control amanuntit.
Cu aceasta ocazie, au fost descoperite 10 baxuri ce contineau cantitatea de 4.980 pachete cu tigari de provenienta ucraineana, pentru care barbatul nu detinea niciun document de provenienta.
In cauza se efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de colectare, detinere, producere, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea si vanzarea bunurilor sau a marfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscand ca acestea provin din contrabanda sau sunt destinate savarsirii acesteia, iar tigarile, in valoare de peste 44.000 lei, au fost ridicate in vederea confiscarii.
Tot pe timpul cercetarilor s-a constatat faptul ca barbatul nu poseda permis de conducere eliberat de autoritatile romanesti fapt pentru care acesta mai este cercetat si pentru savarsirea infractiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care nu poseda permis de conducere.
Totodata autoturismul folosit la activitatea infractionala a fost indisponibilizat in vederea continuarii cercetarilor.
-
Tot in cadrul actiunilor, lucratorii din cadrul S.P.F. Valea Viseului, au observat in data de 24.10.2014, in jurul orei 23.00, pe raza localitatii Bistra, mai multe persoane care se indreptau spre interiorul tarii transportand colete voluminoase.
Lucratorii nostri au procedat la interceptarea persoanelor in cauza, iar in momentul in care acestea au observat echipajul politiei de frontiera au abandonat coletele si s-au dispersat in directii diferite.
Totodata, s-au dispus masuri specifice de supraveghere a zonei, iar in cel mai scurt timp au fost anuntate, despre caz, si autoritatile de frontiera ale statului vecin in vederea cercetarii in comun a evenimentului.
La scurt timp au fost identificate si retinute patru persoane implicate in activitatea infractionala, acestea se ascundeau intr-un imobil din apropiere.
La cercetarea terenului au fost descoperite 14 colete voluminoase care contineau cantitatea de 6.980 pachete cu tigari de provenienta ucraineana in valoare de 61.700 lei.
In cauza se efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de contrabanda iar in continuare se efectueaza verificari in vederea identificarii tuturor persoanelor implicate si a documentarii intregii activitati infractionale iar la final urmand a se lua masurile legale ce se impun.
-
Ieri dimineata, in jurul orei 6.00, lucratorii din cadrul aceluiasi sector au oprit pentru control, pe raza localitatii Petrova, jud. Maramures, un alt autoturism, marca Volkswagen, condus de Marian C., de 35 ani, domiciliat pe raza judetului Maramures.
In urma controlului sumar efectuat asupra masinii, politistii de frontiera au observat in locasuri special amenajate in praguri si in portiere mai multe pachete cu tigari.
Astfel, autoturismul si persoana in cauza au fost conduse la sediul sectorului in vederea efectuarii unui control amanuntit.
Cu aceasta ocazie, au fost descoperite in usile si pragurile masinii cantitatea de 880 pachete cu tigari de provenienta ucraineana, in valoare de 7.800 lei.
In cauza se efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de colectare, detinere, producere, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea si vanzarea bunurilor sau a marfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscand ca acestea provin din contrabanda sau sunt destinate savarsirii acesteia, iar tigarile au fost ridicate in vederea confiscarii.
Totodata, autoturismul folosit la transportul acestora a fost indisponibilizat in vederea continuarii cercetarilor.
-
La nivelul I.T.P.F. Sighetu Marmatiei au mai fost descoperite si ridicate in vederea confiscarii 4.420 pachete cu tigari de provenienta ucraineana, in valoare de 44.200 lei.
Tigarile au fost ridicate in vederea confiscarii iar in prezent se efectueaza cercetari in vederea identificarii tuturor persoanelor implicate si a documentarii intregii activitati infractionale.