Politistii de frontiera din cadrul Garzii de Coasta au constatat, in zona de competenta, mai multe nereguli la regimul circulatiei pe drumurile publice.
Astfel, in P.T.F. Negru Voda a fost identificat un cetatean roman care conducea un autoturism marca BMW, inmatriculat in R. Bulgaria, care avea certificatul de inmatriculare falsificat.
Persoanei in cauza i-au fost intocmite actele premergatoare pentru savarsirea infractiunilor de uz de fals si complicitate la fals material in inscrisuri oficiale.
Un alt cetatean roman a fost depistat la volanul unui autoturism marca Opel, inmatriculat in R. Bulgaria, desi avea permisul de conducere suspendat.
Politistii de frontiera i-au intocmit lucrare penala pentru savarsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana al carei permis de conducere a fost retras sau anulat sau careia i s-a suspendat exercitarea dreptului de a conduce autovehicule.
Pe numele altui sofer roman, politistii de frontiera au intocmit actele premergatoare inceperii urmaririi penale pentru savarsirea infractiunii de uz de fals, deoarece a prezentat la control o polita de asigurare de raspundere civila si talonul cu inspectia tehnica falsificate.