12 august 2013

Ambarcatiune sub pavilion Ucraina, depistata la pescuit ilegal de calcan in Marea Neagra


Politistii de frontiera din cadrul Garzii de Coasta au depistat pe Marea Neagra, in zona de competenta a Grupului de Nave Sulina, o ambarcatiune cu motor sub pavilion Ucraina, in care se aflau trei cetateni ucraineni, care desfasurasera activitati de pescuit comercial fara a detine autorizatie. Cercetarile au stabilit faptul ca niciun cetatean ucrainean aflat la bord nu poseda brevet international pentru a conduce respectiva ambarcatiune.
In data de 11.08.2013, in jurul orei 04.15, o ambarcatiune din cadrul Grupului de Nave Sulina, aflata in misiune pe Marea Neagra, a oprit pentru control, la 15 mile marine travers de localitatea Sulina, o ambarcatiune cu motor, sub pavilion Ucraina, in care se aflau trei persoane.
Din cauza conditiilor meteo nefavorabile, mare de gradul 4, ambarcatiunii ucraineane nu i s-a putut face controlul specific, fiind escortata pana in Portul Sulina pentru verificari.
Cercetarile au stabilit faptul ca cele trei persoane de la bord sunt cetateni ucraineni, care au declarat faptul ca au ajuns in zona contigua a Romaniei cu scopul de a pescui calcan, cu plase tip monofilament pe care le-au instalat in Marea Neagra.
Dupa verificarea documentelor a reiesit faptul ca nicio persoana aflata la bord nu detine brevet international pentru a conduce ambarcatiunea in cauza, incalcandu-se astfel siguranta navigatiei civile.
Politistii de frontiera au ridicat in vederea continuarii cercetarilor ambarcatiunea cu motor, intocmind cetatenilor ucraineni dosar penal pentru savarsirea infractiunilor de nedetine a licentei de pescuit comercial, utilizare a plaselor tip monofilament si conducere a unei nave / ambarcatiuni de catre o persoana fara brevet sau certificat de capacitate corespunzator, fapta prevazuta si sanctionata de art. 2, alin.1 din Legea 191/2003.

Arhivă blog

Youtube - Politia de Frontiera Romana