La data de 25.08.2013, lucratorii Directiei Generale
Anticoruptie - Serviciul Judetean Anticoruptie Suceava, sub coordonarea
Parchetului de pe langa Tribunalul Suceava, au prins in flagrant un cetatean
care a incercat sa mituiasca un politist de frontiera.
In fapt, in urma denuntului formulat de un ofiter de politie de
frontiera din cadrul Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Sighetu
Marmatiei - Sectorul Politiei de Frontiera Izvoarele Sucevei, lucratorii D.G.A.
- Suceava au sesizat Parchetul de pe langa Tribunalul Suceava cu privire la
faptul ca cetateanul I.I., din com. Moisei, jud. Maramures, a promis ofiterului
de politie de frontiera 1.000 euro dupa ce a fost depistat in trafic
transportand 3.000 pachete cu tigari de provenienta ucraineana.
In schimbul banilor, politistul de frontiera ar fi trebuit
sa-si incalce atributiile de serviciu si sa nu ii intocmeasca dosar penal pentru
savarsirea infractiunii de contrabanda.
Desi a fost refuzat, invinuitul I.I. a insistat in demersul sau
ilegal si in timp ce se afla in sediul Sectorului Politiei de Frontiera
Izvoarele Sucevei pentru continuarea cercetarilor, a oferit ofiterului de
politie de frontiera 1.000 euro pentru a nu fi luate masuri legale impotriva
sa.
Echipa operativa constituita ca urmare a denuntului, formata
din procurori ai Parchetului de pe langa Tribunalul Suceava si lucratori ai
politiei judiciare din cadrul Directiei Generale Anticoruptie - Serviciul
Judetean Anticoruptie Suceava, a valorificat momentul operativ, constatand
savarsirea infractiunii de dare de mita, fapta cu privire la care s-a dispus
inceperea urmaririi penale.
Cercetarile continua cu invinuitul in stare de libertate in
vederea lamuririi tuturor imprejurarilor de fapt si a stabilirii raspunderii
penale.