9 decembrie 2014

Tigari de contrabanda ascunse intr-un camion cu cherestea depistate de politistii de frontiera


  Politistii de frontiera din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmatiei au descoperit si confiscat, in ultimele 24 de ore, aproximativ 8.000 pachete cu tigari de provenienta ucraineana, in valoare de 70.400 lei.
Tigarile erau ascunse intr-un camion, intr-un loc special amenajat sub o incarcatura de cherestea, in bara de protectie spate a unui Volkswagen Passat, dar si transportate in spate de carausi.
Sapte cetateni romani sunt cercetati pentru contrabanda, iar doua autovehicule folosite in activitatile infractionale au fost indisponibilizate la sediul politiei de frontiera.
  • Ieri, 8 decembrie, in jurul orei 09.00 politistii de frontiera din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Valea Viseului, jud. Maramures, au declansat o actiune pe linia combaterii contrabandei cu tigari, in zona de responsabilitate.
    Astfel, politistii de frontiera au oprit pentru control, pe DN 18, in localitatea Petrova, jud. Maramures, un camion, marca Roman, incarcat cu cherestea, condus de cetateanul roman Ioan P., de 48 ani, domiciliat pe raza jud. Maramures.
    La controlul efectuat asupra camionului, politistii de frontiera au observat un loc special amenajat, de-a lungul sasiului, situat sub incarcatura de lemn.
    Drept urmare, s-a luat masura conducerii autocamionului impreuna cu soferul la sediul politiei de frontiera, in vederea continuarii cercetarilor.
    In urma efectuarii unui control amanuntit asupra autovehiculului, dupa descarcarea celor 9,75 mc de lemn de fag, in locul special amenajat au fost descoperite 12 baxuri cu tigari, de provenienta Federatia Rusa.
    In urma inventarierii acestora, a rezultat cantitatea de 5.990 pachete tigari, marca Viceroy Red, in valoare de aproximativ 53.000 lei, cantitate ce a fost ridicata in vederea confiscarii.
    Maramureseanului i s-au intocmit actele premergatoare inceperii urmaririi penale sub aspectul savarsirii infractiunii de colectare, detinere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere si vanzare a bunurilor sau a marfurilor, care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscand ca acestea provin din contrabanda sau sunt destinate savarsirii acesteia.
    De asemenea, autocamionul marca Roman, in valoare de 60.000 de lei folosit la transportul tigarilor, a fost indisponibilizat la sediul Politiei de Frontiera, pana la finalizarea cercetarilor si documentarii intregii activitati infractionale.
  • Tot ieri, politistii de frontiera din cadrul Sectorului P.F. Poienile de sub Munte, jud. Maramures, au declansat o actiune pe linia combaterii contrabandei cu tigari, dupa ce au observat patru persoane ce se deplasau de la frontiera de stat spre interior, transportand in spate colete voluminoase.
    Drept urmare, lucratorii nostri au procedat la interceptarea si retinerea persoanelor in cauza, dar in momentul in care acestea au observat patrula politiei de frontiera, au abandonat coletele si au incercat sa fuga.
    In urma actiunii, s-a reusit retinerea unui cetatean roman Vasile B., de 18 ani, domiciliat pe raza jud. Maramures si au fost descoperite 3 colete cu tigari de provenienta ucraineana.
    Totodata, in urma dispunerii unor masuri specifice, la scurt timp au fost identificate si celelalte trei persoane, cetatenii romani Gheorghe P., de 24 de ani, Stefan B., de 34 de ani si Gheorghe H., de 40 de ani, toti trei domiciliati pe raza jud. Maramures.
    In continuare, s-a trecut la inventarierea coletelor, rezultand cantitatea de 1.420 pachete tigari, de diferite marci, in valoare de aproximativ 13.000 lei.
    In cauza se efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunilor de contrabanda si trecere frauduloasa a frontierei de stat, iar intreaga cantitate de tigari a fost ridicata in vederea confiscarii.
  • Si politistii de frontiera din cadrul Sectorului P.F. Sighetu Marmatiei au oprit, in trafic pentru control, ieri, 8 decembrie, pe raza localitatii Tisa, jud. Maramures, un autoturism marca Volkswagen Passat, condus de Petru M., de 40 de ani, domiciliat pe raza jud. Maramures, in care se afla, ca pasager, sotia acestuia Ionela, in varsta de 32 de ani.
    La controlul autoturismului, lucratorii nostri au descoperit un loc special amenajat, in bara de protectie spate, fapt pentru care s-a luat masura conducerii persoanelor impreuna cu masina la sediul politiei de frontiera, in vederea efectuarii unui control amanuntit.
    In urma acestuia, au fost descoperite, in locul special amenajat, 500 pachete tigari, marca Jin Ling, de provenienta ucraineana, in valoare de 4.420 lei, cantitate ce a fost ridicata in vederea confiscarii.
    Cei doi soti sunt cercetati pentru savarsirea infractiunii de contrabanda, iar masina, in valoare de aproximativ 13.500 lei, folosita la activitatea infractionala a fost indisponibilizata la sediul sectorului pana la finalizarea cercetarilor, urmand ca la final sa fie luate masurile legale ce se impun.

Arhivă blog

Youtube - Politia de Frontiera Romana