Politistii de frontiera din cadrul I.T.P.F. Giurgiu - P.T.F. Giurgiu au descoperit, ascunsi intr-un camion incarcat cu saci cu poliester, patru barbati care intentionau astfel sa intre ilegal in Romania.
In data de 22.04.2015, ora 00.55, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat, pe sensul de intrare in tara, la volanul unui autocamion marca DAF, un cetatean turc, care transporta, conform documentelor de insotire a marfii, granule de poliester din Turcia pentru Romania.
Procedand la verificarea mijlocului de transport, echipa comuna formata din politisti de frontiera romani si bulgari a observat ca partea superioara a prelatei semiremorcii este taiata si lipita prin interior. In urma controlului amanuntit efectuat asupra compartimentului marfa, printre marfa transportata, au fost descoperite patru persoane de sex masculin care nu vorbeau limba romana si nu detineau documente de identitate.
La cercetari, soferul camionului a declarat ca nu avea cunostinta despre prezenta barbatilor in mijlocul de transport.
Politistii de frontiera au procedat la intreruperea calatoriei persoanelor in cauza, iar conform protocolului romano - bulgar, camionul, soferul turc si cei patru migranti au fost predati Politiei de Frontiera Bulgare in vederea continuarii cercetarilor si dispunerii masurilor legale ce se impun.