Din analizele Politiei de Frontiera s-a constatat ca, in perioada vacantei de vara, numarul minorilor cetateni romani care ies din tara se tripleaza fata de o perioada normala a anului. Reamintim ca cetatenii romani minori pot calatori in strainatate numai daca sunt insotiti de o persoana fizica majora si cu acordul ambilor parinti sau al reprezentantului legal. In primele cinci luni ale acestui an, politistii de frontiera nu au permis iesirea din tara unui numar de 1.578 cetateni romani minori care nu indeplineau conditiile legale pentru a calatori in strainatate.
Statistica
O data cu inceperea sezonului estival, tot mai multi cetateni romani aleg sa petreaca concediile in afara granitelor tarii, impreuna cu copiii lor.
Astfel, s-a constatat ca, in perioada vacantei estivale a anului trecut (iunie-septembrie 2012) numarul minorilor care au iesit din tara a fost de aproximativ 3 ori mai mare (peste 76.000 minori) decat in alte perioade ale anului.
Pentru efectuarea formalitatilor la iesirea din tara a cetatenilor romani minori, sunt necesare mai multe documente valabile care trebuie prezentate politistilor de frontiera de catre parinti sau de catre insotitorii acestora, in conformitate cu prevederile Legii 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate.
In primele 5 luni ale anului 2013, politistii de frontiera nu au permis iesirea din tara unui numar de 1.578 cetateni romani minori (care reprezinta aproximativ 4% din totalul minorilor care au iesit din tara - 40.000 cetateni romani minori), ca urmare a faptului ca insotitorii acestora nu aveau documentele necesare pentru a indeplini conditiile legale.
Din cazuistica s-a constatat ca celor mai multi minori, cetateni romani, nu li s-a permis iesirea din tara deoarece, fie parintele insotitor nu avea acordul celuilalt parinte prin procura notariala, fie insotitorii minorilor, altii decat parintii, nu au prezentat cazierul judiciar.
Totodata, pe parcursul anului 2012, au calatorit in strainatate peste 137.500 cetateni romani minori. In acelasi an, politistii de frontiera nu au permis iesirea din tara unui numar de 4.884 care nu indeplineau conditiile legale pentru a calatori in strainatate.
Conditii de iesire din tara
Avand in vedere faptul ca perioada vacantelor multi copii calatoresc in afara granitelor tarii, precum si faptul ca se intalnesc situatii in care prevederile legale nu sunt cunoscute, reamintim conditiile privind calatoria cetatenilor romani minori in strainatate:
Legea 248/2005 prevede faptul ca acestia pot iesi din tara in aceleasi conditii ca si persoanele adulte, in baza unui document de calatorie valabil - pasaport sau carte de identitate (minorii peste 14 ani) - numai daca sunt insotiti de o persoana fizica majora si cu acordul parintilor.
Politistii de frontiera vor permite iesirea din tara a cetatenilor romani minori numai in urmatoarele cazuri:
-
in situatia in care calatoresc in strainatate insotiti de ambii parinti;
-
in situatia in care calatoresc impreuna cu unul dintre parinti, numai daca parintele insotitor prezinta o declaratie a celuilalt parinte sau, dupa caz, face dovada decesului celuilalt parinte;
-
scopul deplasarii;
-
ruta urmata pana in statul de destinatie;
-
in cazul in care minorul urmeaza sa ramana in statul de destinatie, trebuie mentionata persoana careia urmeaza a-i fi incredintat minorul sau daca urmeaza sa se intoarca, trebuie sa fie precizat insotitorul.
-
in situatia in care sunt insotiti de o alta persoana fizica majora numai daca persoana insotitoare prezinta, pe langa cazierul judiciar, o declaratie:
-
a ambilor parinti;
-
a parintelui caruia minorul i-a fost incredintat prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila;
-
a parintelui supravietuitor ori a reprezentantului sau legal.
Declaratia trebuie sa cuprinda si urmatoarele mentiuni:
Nu mai este necesara declaratia celuilalt parinte, daca parintele insotitor face dovada faptului ca minorul i-a fost incredintat prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila.
Prin reprezentant legal se intelege persoana desemnata, potrivit legii, sa exercite drepturile si sa indeplineasca obligatiile parintesti fata de minor.
Poate avea calitatea de insotitor si o persoana anume desemnata din cadrul unei societati comerciale autorizate, in conditiile legii, sa desfasoare activitati de transport international de persoane.
Declaratiile prevazute ca si conditii la calatoria minorului in strainatate trebuie redactate in doua exemplare si trebuie sa fie autentificate in tara de notarul public, iar in strainatate, de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Romaniei ori, daca au fost date in fata autoriatilor straine, sa indeplineasca conditiile de supralegalizare prevazute de lege sau sa aiba aplicata apostila conform Conventiei cu privire la suprimarea cerintei supralegalizarii actelor oficiale straine, adoptata la Haga la 5 octombrie 1961, la care Romania a aderat prin Ordonanta Guvernului nr. 66/1999, aprobata prin Legea nr. 52/2000, cu modificarile ulterioare. Un exemplar al declaratiei se pastreaza de catre insotitor, iar al doilea exemplar insoteste pasaportul sau cartea de identitate a minorului.
Masuri
In situatia in care politistii de frontiera vor constata ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de prezenta lege pentru ca minorul sa iasa din Romania, vor intrerupe calatoria acestuia.
Daca minorul nu este insotit de cel putin unul dintre parinti, vor proceda la informarea imediata a acestora, punandu-le in vedere sa il preia de indata ce este posibil. In cazul in care nu este posibila informarea parintilor, organele politiei de frontiera vor anunta de indata Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului, care va initia procedura aplicabila minorilor neinsotiti, potrivit legii.