4 iunie 2013

Peste 9.000 pachete cu tigari confiscate

Politistii de frontiera din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmatiei au desfasurat, in ultimele 24 de ore, mai multe actiuni pe linia combaterii contrabandei cu tigari, ocazie cu care au depistat cinci cetateni romani care transportau tigari de contrabanda si au confiscat 9.620 pachete cu tigari de provenienta ucraineana, in valoare de peste 65.000 lei.
  •   In noaptea de 02 spre 03 iunie a.c., politistii de frontiera din cadrul S.T.P.F. Satu Mare in cooperare cu inspectorii vamali din cadrul D.J.A.O.V. Satu Mare au desfasurat o actiune pe linia combaterii contrabandei cu produse accizabile.
    Astfel, la cateva minute dupa miezul noptii, la intrarea in localitatea Botiz, echipa de control a oprit trei autoturisme in care se aflau patru persoane. Intrucat existau suspiciuni ca acestea ar transporta tigari de provenienta ucraineana, masinile si persoanele in cauza au fost conduse la sediul S.T.P.F. Satu Mare, pentru verificari.
    La controlul efectuat asupra autoturismelor au fost descoperite in mai multe locasuri special amenajate, in spatele banchetei, langa rezervor, sub portbagaj, in bord si in locul rotii de rezerva, cantitatea de 4.620 pachete cu tigari de provenienta ucraineana, in valoare de peste 20.000 lei.
    Cei patru barbati, cu varste cuprinse intre 37 si 41 ani, domiciliati pe raza judetului Satu Mare, au declarat ca intentionau sa comercializeze tigarile pe piata neagra de desfacere.
    Intreaga cantitate de tigari a fost ridicata in vederea confiscarii iar cele trei autoturisme au fost indisponibilizate la sediul S.T.P.F. Satu Mare in vederea continuarii cercetarilor.
    Cele patru persoane, sunt cercetate pentru savarsirea infractiunilor de contrabanda, evaziune fiscala si detinerea de catre orice persoana in afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul Romaniei a produselor accizabile supuse marcarii.
    Cercetarile continua in acest caz, urmand a fi luate masurile legale.
  • Ieri, 3 iunie a.c., in jurul orei 22.00, politistii de frontiera din cadrul Sectorului P.F. Poienile de Sub Munte, judetul Maramures, au observat, intr-o zona muntoasa, mai multe persoane care au trecut ilegal frontiera de stat din Ucraina in Romania, transportand spre interior colete voluminoase.
    Lucratorii nostri au procedat la interceptarea si somarea prin voce a persoanelor in cauza, moment in care acestea au abandonat coletele si s-au dispersat in padure, profitand de intuneric.
    In urma actiunii, a fost retinuta o persoana de sex feminin, in varsta de 45 ani, domiciliata pe raza judetului Maramures, care se ascundea in vegetatie.
    La cercetarea terenului, au fost descoperite 10 colete ce contineau cantitatea de 5.000 pachete cu tigari de provenienta ucraineana, in valoare de 45.000 lei.
    In cauza, politistii de frontiera efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunilor de contrabanda in forma agravanta, evaziune fiscala si trecere ilegala a frontierei de stat, iar intreaga cantitate de tigari a fost ridicata in vederea confiscarii.

Arhivă blog

Youtube - Politia de Frontiera Romana