Politistii de frontiera din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmatiei au depistat pe raza jud. Satu Mare un autoturism marca Nissan Navara, care a fost declarat ca fiind furat din Franta, in luna februarie 2015.
Ieri, 15 martie a.c., la nivelul Sectorului Politiei de Frontiera Negresti Oas, jud. Satu Mare s-a declansat o actiune pe linia combaterii traficului international de masini furate.
Astfel, in jurul orei 14.00, politistii de frontiera au oprit pentru control in trafic, pe DN 19, la iesirea din localitatea Certeze, jud. Satu Mare, un autoturism marca Nissan Navara, cu numarul de inmatriculare specific Frantei.
Masina era condusa de cetateanul roman, Ionel S. de 33 de ani, domiciliat pe raza jud. Satu Mare, care la solicitarea lucratorilor nostri a declarat ca nu are documentele autoturismului la el, deoarece sunt in Franta.
Drept urmare, s-a luat masura conducerii soferului impreuna cu masina la sediul
S.P.F. Negresti in vederea efectuarii unor controale specifice.
S.P.F. Negresti in vederea efectuarii unor controale specifice.
In urma verificarilor efectuate in bazele de date s-a constatat ca autoritatile franceze au declarat autoturismul ca fiind furat in luna februarie 2015.
Satmareanul a precizat ca nu are cunostinta despre faptul ca autoturismul face obiectul unei infractiuni.
Masina, in valoare de 15.000 de euro, a fost indisponibilizata la sediul politiei de frontiera pana la finalizarea cercetarilor, iar conducatorul auto este acum cercetat pentru savarsirea infractiunii de tainuire.