Politisti de frontiera din cadrul Garzii de Coasta, sub directa coordonare a procurorilor din cadrul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Constanta, cu suportul de specialitate al Departamentului de Informatii si Protectie Interna, au initiat un complex de masuri informativ - operative in vederea depistarii in flagrant a unui cetatean roman, O. Petrisor, in varsta de 32 ani, din Constanta, despre care se detineau informatii ca este seful unei retele care se ocupa cu falsificarea unor documente.
Din datele obtinute de politistii de frontiera a rezultat faptul ca cetateanul O.Petrisor primea comenzi in vederea falsificarii unor carti de identitate, documente de calatorie, certificate de inmatriculare pentru autoturisme, permise de conducere, pretul practicat de acesta fiind intre 500 de lei si 150 euro. Banii castigati de acesta erau investiti pentru achizitionarea unor bijuterii din aur.
Astfel, in data de 24.03.2015, pe drumul european E 87, intre localitatile Constanta si Ovidiu, s-a organizat flagrantul, persoana in cauza fiind retinuta de politistii de frontiera in timp ce preda unui investigator sub acoperire o carte de identitate falsa si primea in schimb suma 600 lei.
Tot in data de 24.03.2015, politistii de frontiera, sub directa coordonare a procurorilor din cadrul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Constanta, au pus in aplicare cinci mandate de perchezitie in localitatile Ovidiu si Constanta, in urma carora au fost ridicate, in vederea continuarii cercetarilor, mai multe fotografii ale unor persoane, echipamente I.T., certificate de inspectie tehnica, certificate de inmatriculare si tichete de inspectie tehnica, toate purtand insemnele autoritatilor din R. Bulgaria, bijuterii din aur si suma de 1.042 lei.
La sediul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Constanta au fost duse la audieri 8 persoane, in cauza s-a intocmit dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunilor fals material in inscrisuri oficiale fapta prevazuta si pedepsita de art. 320 alin.1 din C.P., spalare de bani prin dobandirea, detinerea sau folosirea de bunuri, fapta prevazuta si pedepsita de art. 29 alin.1 din Legea 656 / 2002, iar la data de 25.03.2015, a fost dispusa de catre Tribunalul Constanta, arestarea preventiva pentru o perioada de 30 zile fata de O.Petrisor, celelalte persoane fiind cercetate in stare de libertate.