La data de 5 noiembrie a.c. politistii din cadrul B.C.C.O. Craiova - Serviciul Antidrog si procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova, cu sprijinul politistilor din cadrul B.C.C.O. Bucuresti - S.C.C.O. Giurgiu, al ofiterilor D.G.I.P.I. si lucratorilor I.T.P.F. Giurgiu, au organizat si desfasurat un flagrant, in punctul de trecere a frontierei Giurgiu.
Astfel, au fost depistati cinci membri ai unui grup infractional organizat, ce se ocupau cu traficul de droguri de risc, pe ruta Bulgaria - Romania.
Suspectii, D. Doru, de 31 de ani, B. Eugen, de 24 de ani, O. Alexandru, de 24 de ani, I. Alexandra, de 24 de ani si D. Madalina, de 28 de ani, toti din Bucuresti, au fost prinsi, in Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, in timp ce introduceau in tara 270 ml ketamina.
Din cercetarile efectuate pana in prezent de catre politistii din cadrul B.C.C.O. Craiova - Serviciul Antidrog si procurori, a reiesit faptul ca drogurile proveneau din Bulgaria, localitatea Ruse, de unde fusesera cumparate cu suma de 500 de euro si urmau sa fie distribuite la consumatorii, in Bucuresti si Craiova.
Cele 5 persoane depistate au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova, iar in urma probatoriului administrat, s-a dispus fata de acestia masura retinerii pentru 24 ore, pe baza de ordonanta de retinere.
Astazi, 6 noiembrie a.c. cei in cauza urmeaza sa fie prezentati judecatorilor din cadrul Tribunalului Dolj, cu propunere de arestare preventiva.
In sarcina acestora a fost retinuta savarsirea infractiunilor de introducere in tara de droguri de risc, trafic de droguri de risc si detinere de droguri de risc, fapte prevazute si pedepsite de art. 3 alin. 1, art. 2 alin. 1, respectiv art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000 privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri.