3 noiembrie 2012

Tigari de contrabanda trecute inot prin apa raului Tisa

Politistii de frontiera din cadrul Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Sighetu Marmatiei au desfasurat in zona de competenta, o actiune, pe linia combaterii contrabandei cu tigari, fiind retinute doua persoane din Maramures si ridicate in vederea confiscarii 1.990 pachete tigari de contrabanda, in valoare de 18.000 lei.
Pe numele celor doua persoane au fost intocmite actele premergatoare inceperii urmaririi penale pentru savarsirea infractiunilor de complicitate la contrabanda.


Azi dimineata, in jurul orei  01.00, politistii de frontiera din cadrul S.P.F.  Sighetu Marmatiei au observat cu ajutorul aparaturii de supraveghere pe timp de noapte, pe directia localitatii Bocicoiu Mare, doua persoane in timp ce au trecut apa raului Tisa, din Ucraina in Romania, transportand mai multe colete voluminoase.

Lucratorii nostri au procedat la interceptarea persoanelor in cauza, dar acestea nu s-au supus somatiilor prin voce, au abandonat patru colete pe malul romanesc si s-au intors in Ucraina, trecand inot apa raului Tisa.

In jurul orei 02.00, au fost observate alte doua persoane, pe partea romaneasca, intreptandu-se spre malul raului Tisa, pe directia unde au fost abandonate coletele.

Imediat, la fata locului s-a deplasat o echipa operativa care a retinut persoanele aflate deja langa colete cu intentia de a le  prelua si impreuna cu baxurile au fost conduse la sediul sectorului in vederea continuarii cercetarilor.

In urma verificarilor efectuate de politistii de frontiera s-a stabilit ca persoanele retinute sunt cetateni romani, G. Nicolae de 24 de ani si M. Mihai de 23 de ani, ambii din comuna Bistra, judetul Maramures.

In apropierea locului unde au fost gasite coletele ce contineau 1.990 pachete tigari, in valoare de 18.000 lei, a fost descoperit si un autoturism marca Opel Vectra, cu numere de inmatriculare specifice Spaniei, apartinand numitului M. Mihai.

Intreaga cantitate de tigari, precum si autoturismul au fost ridicate in vederea continuarii cercetarilor, iar persoanele in cauza sunt cercetate pentru savarsirea infractiunilor de complicitate la contrabanda.

Totodata, au fost informate si autoritatile de frontiera din Ucraina in vederea cercetarii in comun a evenimentului.




Arhivă blog

Youtube - Politia de Frontiera Romana