In ultimele 24 de ore, politistii de frontiera din cadrul I.T.P.F. Iasi si
I.T.P.F. Sighetu Marmatiei au desfasurat in zona de competenta mai multe actiuni
pentru combaterea contrabandei cu tigari in cadrul carora au descoperit peste
48.000 de pachete cu tigari, in valoare de 435.400 lei.Pentru
retinerea contrabandistilor care nu s-au supus somatiilor, politistii de
frontiera au fost nevoiti sa foloseasca armamentul din dotare, fiind trase, cu
respectarea prevederilor legale, mai multe focuri de
avertisment.
Cinci cetateni romani sunt cercetati de politistii de frontiera, iar intreaga cantitate de tigari a fost ridicata in vederea confiscarii.
Cinci cetateni romani sunt cercetati de politistii de frontiera, iar intreaga cantitate de tigari a fost ridicata in vederea confiscarii.
-
In data de 11 iulie a.c., in jurul orei 01.00, pe timpul executarii unei actiuni specifice pe linia prevenirii si combaterii contrabandei cu tigari, politistii de frontiera din cadrul S.T.P.F. Botosani - I.T.P.F. Iasi au observat, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, o ambarcatiune care se deplasa pe raul Prut, dinspre R. Moldova catre Romania. In acelasi timp, a mai fost observata o persoana care se deplasa dinspre localitatea Sadoveni catre malul aceluiasi rau. Dupa ce au fost descarcate pe malul romanesc mai multe colete voluminoase, barca s-a intors spre teritoriul statului vecin.
Persoana ajunsa la malul raului Prut a preluat coletele de la mal cu intentia de a le transporta catre comunicatia Sadoveni - Manoleasa. Imediat, politistii de frontiera au procedat la interceptarea si retinerea persoanei, care a incercat sa fuga, ignorand somatiile verbale, astfel politistii de frontiera au fost nevoiti sa traga trei focuri de avertisment in plan vertical, respectand prevederile legale.
Astfel, s-a reusit retinerea persoanei in cauza, cetateanul roman Mircea P., in varsta de 35 ani,domiciliat pe raza judetului Botosani.
Totodata, s-a mai stabilit ca cele 5 colete, care contineau cantitatea de 7.940 pachete tigari, in valoare de 71.000 lei, marca Plugarul, cu timbru de acciza Republica Moldova, au fost trecute peste raul Prut cu ajutorul ambarcatiunii.
Pe numele lui Mircea P. a fost intocmit dosar penal pentru contrabanda, iar cercetarile continua in comun cu autoritatile de frontiera din R. Moldova pentru stabilirea intregii activitati infractionale, la finalizare urmand a fi luate masurile legale ce se impun.
-
Ieri, 10 iulie 2013, in jurul orei 22.00, o patrula a politiei de frontiera din cadrul S.P.F. Valea Viseului, aflata in exercitarea atributiilor de serviciu, a observat la aproximativ 50 metri de frontiera de stat, o persoana care transporta mai multe colete voluminoase catre localitatea Valea Viseului.
Lucratorii nostri au procedat la interceptarea si somarea prin voce a barbatului si deoarece acesta nu s-a supus somatiilor incercand sa fuga, politistii de frontiera au folosit armamentul din dotare, fiind trase trei focuri de avertisment in plan vertical, conform prevederilor legale.
In urma actiunii s-a reusit retinerea persoanei in cauza care a fost identificata ca fiind M. M., in varsta de 17 ani.
Din primele verificari a rezultat faptul ca la activitatea infractionala au mai participat Gheorghe S., in varsta de 25 ani si Vasile S., de 32 ani, toti domiciliati pe raza judetului Maramures.
La fata locului au fost descoperite noua colete ce contineau cantitatea de 4.400 pachete cu tigari de provenienta ucraineana, in valoare de 39.000 lei.
Cele trei persoane, domiciliate pe raza judetului Maramures sunt acum cercetate pentru savarsirea infractiunii de colectare, detinere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere si vanzare a bunurilor sau marfurilor ce trebuie plasate sub un regim vamal cunoscand ca acestea provin din contrabanda sau sunt destinate savarsirii acesteia.
-
Tot ieri, 10 iulie 2013, in jurul orei 05.00, politistii de frontiera din cadrul aceluiasi sector au descoperit, intr-o zona muntoasa - impadurita din apropierea frontierei de stat 47 de colete ce contineau tigari de provenienta ucraineana.
Politistii de frontiera au dispus masuri specifice de monitorizare a coletelor concomitent cu supravegherea zonei, iar la scurt timp la fata locului si-a facut aparitia o persoana, care a fost retinuta de lucratorii nostri.
Barbatul, identificat ca fiind Nicolae M., in varsta de 43 ani, domiciliat pe raza judetului Maramures, a fost condus la sediul S.P.F. Valea Viseului in vederea continuarii cercetarilor.
In urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 23.230 pachete cu tigari de provenienta ucraineana, in valoare de 206.000 lei.
In cauza se efectueaza cercetari pentru savarsirea infractiunii de complicitate la contrabanda, iar intreaga cantitate de tigari a fost ridicata in vederea confiscarii.
Cercetarile sunt continuate de catre procurorul din cadrul D.I.I.C.O.T. - Biroului Teritorial Maramures si de politistii de frontiera delegati de catre acesta in vederea identificarii tuturor persoanelor implicate si a documentarii intregii activitati infractionale.
-
In dimineata zilei de 11 iulie a.c., in jurul orei 02.00, politistii de frontiera din cadrul S.P.F. Brodina, jud. Suceava, pe timpul executarii unei misiuni de supraveghere si control a frontierei de stat, au observat un grup de persoane care se deplasa dinspre linia de frontiera catre interiorul tarii, transportand mai multe colete voluminoase.
In momentul in care barbatii au observat echipajul politiei de frontiera, au abandonat coletele incercand sa fuga.
Deoarece acestia nu s-au supus somatiilor prin voce, politistii de frontiera au executat, conform procedurilor legale, un foc de arma, in plan vertical. Persoanele in cauza au ignorat si de aceasta data somatiile si profitand de intuneric si terenul impadurit, s-au dispersat spre localitatea Straja.
In zona respectiva, politistii de frontiera au descoperit 5 colete voluminoase ce contineau 12.499 de pachete de tigari de provenienta ucraineana, in valoare de 119.400 lei, care au fost ridicate in vederea confiscarii.
Cercetarile sunt continuate de catre politistii de frontiera, fiind informate si autoritatile ucrainene, in vederea depistarii tuturor persoanelor implicate si documentarii intregii activitati infractionale.