In data de 17.07.2013, procurori din cadrul Directiei de Investigare a
Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - Serviciul Teritorial
Iasi impreuna cu lucratorii de politie judiciara din cadrul Inspectoratul
Teritorial al  Politiei de Frontiera Iasi cu sprijinul S.R.I. - Directia
Judeteana Iasi, D.I.P.I. - Diviziunea Supravegheri Operative si Investigatii,
S.I.P.I. Iasi, Directia de Operatiuni Speciale Iasi, Inspectoratul Judetean de
Jandarmi Iasi, B.C.C.O. Iasi, I.P.J. Iasi, D.R.A.O.V. Iasi si Garda Financiara
Botosani au destructurat o grupare infractionala organizata, bine structurata
alcatuita din 35 invinuiti si inculpati, de cetatenie romana si
moldoveneasca.
Acestia, incepand cu luna aprilie 2012 s-au constituit intr-un
grup organizat specializat pe linia traficului de tigari pe relatia Republica
Moldova - Romania, membrii gruparii desfasurand operatiuni ilicite de
introducere / procurare in Romania si de colectare, detinere, transport,
preluare, depozitare, desfacere si vanzare de produse accizabile supuse marcarii
(tigari de productie / provenienta Republica Moldova) introduse ilicit in tara,
cunoscand ca acestea provin din contrabanda, obtinand ilicit mari beneficii
financiare.
In perioada de referinta, in urma probatoriului administrat in
cauza s-a reusit identificarea membrilor grupului infractional care au actionat
constant si ofensiv in scopul introducerii ilegale in Romania/achizitionare a
unor cantitati insemnate de tigarete provenite din fapte de contrabanda, de la
diferiti cetateni romani si moldoveni, pe care le colectau, transportau,
depozitau si comercializau prin intermediari sau direct, in scopul obtinerii de
beneficii financiare.
S-a estimat ca, in perioada aprilie 2012-iulie 2013, gruparea a
traficat cantitatea de peste 100.000 pachete de tigari (2.000.000 tigarete)
diferite marci provenite din contrabanda, cauzandu-se astfel statului roman un
prejudiciu total de peste 1.000.000 lei.
In urma perchezitiilor efectuate au fost ridicate in vederea
confiscarii 10.324 pachete tigari diferite marci, in valoare totala de 75.205
lei; diferite cantitati de alcool; 2 arme neletale si munitie aferenta detinute
ilegal; 4.658 bucati articole pirotehnice; valuta falsa, sumele de 91.799 lei,
15.080 euro, 520 lire, 111 lei MD si s-a procedat la indisponibilizarea unui
numar de 5 autoturisme in valoare totala de 85.914 lei.
In cauza, D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iasi a inceput
urmarirea penala fata de cei 35 de invinuiti si inculpati cercetati pentru
savarsirea infractiunilor de: initierea sau constituirea ori aderarea sau
sprijinirea sub orice forma a unui grup, in vederea savarsirii de infractiuni,
prev. si ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea si combaterea
criminalitatii organizate, colectarea, detinerea, transportul, preluarea,
depozitarea, predarea, desfacerea si vanzarea bunurilor sau a marfurilor care
trebuie plasate sub un regim vamal cunoscand ca acestea provin din contrabanda
sau sunt destinate savarsirii acesteia, fapta asimilata infractiunii de
contrabanda, prev. si ped. de art. 270, alin. 3 din Legea nr. 86/2006 privind
Codul vamal al Romaniei cu modificarile si completarile ulterioare, detinerea de
catre orice persoana in afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe
teritoriul Romaniei a produselor accizabile supuse marcarii, potrivit titlului
VII, fara a fi marcate sau marcate necorespunzator ori cu marcaje false peste
limita a 10.000 tigarete, prev. si ped. de art. 296^1 lit. l din legea 571/2003
privind Codul Fiscal al Romaniei cu modificarile si completarile ulterioare,
evaziune fiscala prin ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile,
prev. si ped. de art. 9, alin.1, lit.a din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea
si combaterea evaziunii fiscale, toate cu art. 33 lit.a C.pen.
S-a dispus retinerea celor patru lideri ai gruparii care au
fost prezentati Tribunalului Iasi cu propunere de arestare preventiva.
Cercetarile continua pentru solutionarea justa si completa a
cauzei.