23 mai 2015

Captura de 28.000 pachete tigari la frontiera de nord


In ultimele 48 de ore, in cadrul unor actiuni de linia combaterii contrabandei cu tigari, politistii de frontiera din cadrul I.T.P.F Sighetu Marmatiei au descoperit si confiscat 28.760 de pachete cu tigari, in valoare de aproximativ 265.000 lei, ce urmau sa fie comercializate pe piata neagra de desfacere din Romania.

Ieri, 22 mai a.c., lucratorii din cadrul S.P.F Radauti au declansat o actiune pe linia combaterii contrabandei cu tigari, in zona de responsabilitate.
Astfel, in jurul orei 4.00, lucratorii nostri au observat in apropierea frontierei de stat, pe raza localitatii Vicovu de Sus, un grup de persoane care transporta mai multe colete, spre interiorul tarii.
Politistii de frontiera au procedat la interceptarea si somarea prin voce a persoanelor, insa acestea au abandonat coletele si profitand de intuneric si terenul accidentat au incercat sa fuga.
In urma actiunii, lucratorii nostri au reusit sa retina un cetateanul roman S. Ilie, in varsta de 29 de ani, domiciliat pe raza judetului Suceava.
Imediat au fost anuntate si autoritatile de frontiera ale statului vecin despre caz, in vederea cercetarii in comun a evenimentului.
Totodata, la fata locului au fost descoperite mai multe baxuri ce contineau 8.000 pachete tigari, de diferite marci, de provenienta ucraineana.
Intreaga cantitate de tigari, in valoare de aproximativ 80.000 lei, a fost ridicata in vederea confiscarii, iar S. Ilie este cercetat de catre politistii de frontiera pentru savarsirea infractiunilor de contrabanda in forma agravanta si trecere ilegala a frontierei de stat.
In cauza se efectueaza cercetari in vederea identificarii tuturor persoanelor implicate si a documentarii intregii activitati infractionale.

Tot ieri, politistii de frontiera din cadrul Sectorului PF Sighetu Marmatiei au identificat si oprit in trafic pentru control, pe raza municipiului Sighetu Marmatiei un autoturism marca Volkswagen Polo, condus de catre cetateanul roman Nicolaie D. de 63 de ani, domiciliat pe raza jud. Mures.
Pe timpul controlului, politistii de frontiera au descoperit sub bancheta din spate a autoturismului mai multe cartuse cu tigari de provenienta ucraineana, marca Jin Ling, marfa pentru care barbatul din Mures nu au putut prezenta documente de provenienta.
Cetateanul Nicolaie D. a declarat politistilor de frontiera ca a cumparat tigarile de la un maramuresean, identificat ulterior de catre politistii de frontiera ca fiind Alexandru G. de 32 de ani.
In urma inventarierii cartuselor, s-a constatat ca acestea contin 830 pachete tigari, de provenienta ucraineana, in valoare de peste 7.300 lei, cantitate ce a fost ridicata in vederea confiscarii.
In cauza, se fac cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de contrabanda, iar autoturismul, in valoare de 6.700 lei, folosit la transportul tigarilor, a fost indisponibilizat la sediul politiei de frontiera, pana la finalizarea cercetarilor.

Si politistii de frontiera din cadrul Sectorului P.F. Valea Viseului, jud. Maramures, pe timpul unor misiuni de supraveghere si control la frontiera, au observat un barbat care a inmanat o geanta voluminoasa unei persoane din trenul Cluj Napoca - Sighetu Marmatiei aflat in mers spre statia CFR Valea Viseului.
Imediat, barbatul care a inmanat geanta a fost retinut si identificat ca fiind Marian N. de 20 de ani, domiciliat pe raza jud. Maramures, iar in statia CFR Valea Viseului, in tren, a fost descoperita si geanta care contine 490 pachete tigari, de provenienta ucraineana.
Drept urmare, tanarul este cercetat pentru savarsirea infractiunii de colectare, detinere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere si vanzare de bunuri sau a marfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscand ca acestea provin din contrabanda sau sunt destinate savarsirii acesteia, iar tigarile in valoare de 4.400 lei au fost ridicate in vederea confiscarii, urmand ca la final sa fie luate masurile legale ce se impun.

De asemenea, politistii de frontiera si lucratorii vamali din P.T.F. Siret, judetul Suceava, au depistat doua autoturisme cu tigari, pe sensul de intrare in tara.
In primul autoturism, marca Hyundai, au fost descoperite ascunse si nedeclarate in vederea sustragerii de la controlul vamal, in portbagaj si sub presurile din fata ale autoturismului, 580 pachete de tigari de diferite marci, iar in al doilea autoturism, marca BMW, 860 pachete tigari, ascunse in bara spate si pragurile autoturismului.

Ambii conducatori auto, cetateni ucraineni de 63 si 35 de ani, au fost sanctionati contraventional cu amenzi in valoare de 16.000 lei, tigarile in valoare de 1.800 lei au fost ridicate in vederea confiscarii, iar autoturismele in cauza au fost indisponibilizate in PTF Siret pana la finalizarea cercetarilor.
Totodata, pe timpul unor misiuni de supraveghere si control la frontiera de stat, politistii de frontiera din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmatiei au descoperit, la frontiera verde, in apropierea frontierei de stat, ascunsa in vegetatie, cantitatea de 18.000 pachete tigari, de provenienta ucraineana, de diferite marci.

Tigarile in valoare de peste 172.000 de lei au fost ridicate in vederea confiscarii, iar in continuare se fac verificari in vederea identificarii persoanelor implicate si a documentarii intregii activitati infractionale.

Arhivă blog

Youtube - Politia de Frontiera Romana