7 mai 2015

Peste 2 kg bijuterii din fildes ascunse in bagajele unei pasagere cu cetatenie chineza


  Politistii de frontiera impreuna cu lucratorii vamali de la Aeroportul Henri Coanda au depistat 2 kg bijuterii (in total 239 obiecte), confectionate dintr-un material susceptibil a fi fildes, pe care o femeie intentiona sa le introduca ilegal tara.
In data de 06.05.2015, in jurul orei 16.00, la Aeroportul International Henri Coanda, s-a prezentat pentru a intra in tara, din directia Roma, cetateana chineza Yaojun Z., in varsta de 31 ani, cu rezidenta in Romania.
Actionand in baza unei informatii, dupa efectuarea formalitatilor de frontiera, femeia a fost monitorizata pana in sala de bagaje, unde dupa recuperarea gentilor s-a indreptat spre culoarul destinat persoanelor care nu au bunuri de declarat.
Avand suspiciuni cu privire la bunurile transportate, lucratorii vamali si politistii de frontiera au efectuat un control amanuntit asupra bagajelor femeii.
Astfel, au fost descoperite, disimulate printre animale marine in forma uscata (castraveti de mare), 2 kg bijuterii artizanale confectionate dintr-un material susceptibil a fi fildes - bratari, coliere si pandantive - pentru care posesoarea nu a putut prezenta documente justificative de provenienta.
Conform Conventiei Internationale privind Comertul International cu specii periclitate de fauna si flora salbatica ( Conventia Cites de la Washington), ratificata de Romania prin legea 69/1994, comertul cu fildes este interzis pe plan mondial in vederea protejarii speciilor pe cale de disparitie, pentru acest tip de marfa existand reglementari speciale la introducerea pe teritoriul Comunitatii.
Valoarea pe piata neagra a fildesului este de aproximativ 10 euro pe gram, astfel incat valoarea obiectelor confiscate a fost estimata la 20.000 euro.
Ca urmare a faptului ca persoana in cauza nu poseda documente de import/export sau alte documente si certificate prevazute de lege pentru transportul acestor produse cu regim special, a fost luata masura retinerii bunurilor in vederea confiscarii de catre autoritatea vamala, urmand a fi trimise spre expertizare, iar femeia a fost sanctionata contraventional cu amenda in valoare de 5.000 lei.

Arhivă blog

Youtube - Politia de Frontiera Romana