La sfarsitul saptamanii trecute, politistii de frontiera din cadrul I.T.P.F. Oradea-P.T.F Curtici au depistat cinci cetateni irakieni care incercau sa treaca ilegal frontiera romano-ungara, cu intentia de a ajunge in Spatiul Schengen.
In data de 03.05.2015, in jurul orelor 08.00, o patrula formata din politisti de frontiera din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Curtici, judetul Arad, pe timpul executarii unei misiuni specifice, a depistat cinci persoane de sex masculin care se deplasau pe jos, spre Ungaria, incercand sa treaca ilegal frontiera de stat.
Cele cinci persoane au fost retinute in apropierea zonei de frontiera si au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetari.
In urma verificarilor efectuate s-a stabilit ca este vorba de cinci cetateni irakieni, cu varste de 25 si 49 ani, solicitanti de azil in Romania, care au declarat ca intentionau sa ajunga in Ungaria.
Politistii de frontiera au intocmit celor cinci barbati acte de urmarire penala sub aspectul infractiunii de tentativa de trecere ilegala a frontierei de stat, urmand ca la finalizarea cercetarilor sa fie luate masurile legale care se impun.