In data de 9 iulie a.c., politistii de frontiera din cadrul aceluiasi sector au identificat in trafic un autovehicul marca Ford, despre care aveau informatii ca transporta tigari de provenienta ucraineana.
Lucratorii nostri au efectuat semnalele regulamentare pentru a opri la control masina, insa soferul nu a oprit si a acrosat portiera autoturismului politiei de frontiera.
Data fiind situatia, politistii de frontiera au efectuat somatiile legale prin voce si, deoarece soferul nu s-a supus, lucratorii nostri au tras, conform legii, patru focuri de arma in plan vertical si spre pneurile microbuzului.
Imediat s-a trecut la urmarirea microbuzului folosind semnalele acustice si luminoase, iar la scurt timp acesta a fost abandonat, soferul fugind printre casele din apropiere.
La controlul efectuat asupra microbuzului au fost descoperite 21 de colete ce contineau tigari.
Acestea au fost transportate la sediul sectorului unde, in urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 13.600 pachete cu tigari de provenienta ucraineana, in valoare de 119.600 lei.
In prezent, se efectueaza cercetari in vederea identificarii tuturor persoanelor implicate si a documentarii intregii activitati infractionale.
Totodata, autoturismul folosit la activitatea infractionala a fost indisponibilizat in vederea continuarii cercetarilor, iar intreaga cantitate de tigari a fost ridicata in vederea confiscarii.