Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din Romania, alaturi de Ambasada Marii Britanii in Romania si Ministerul Afacerilor Interne - Politia de Frontiera Romana demareaza o ampla campanie de informare pentru soferii de camioane si autocare care calatoresc in Marea Britanie. Campania de informare se va desfasura incepand cu luna februarie 2015, in principalele puncte de trecere a frontierei de la frontiera cu statele vecine, astfel: Varsand, Nadlac, Turnu, Bors, Salonta, Petea, Halmeu, Sculeni, Albita, Oancea, Negru Voda, Ostrov, Giurgiu, Bechet, Calafat, Jimbolia, Stamora Moravita, Portile de Fier I.
Misiunea campaniei de informare este de a aduce informatii pertinente si actuale despre modalitatile in care soferii de camioane sau autocare pot preveni atat migratia ilegala, cat si furtul de si din camioane atunci cand calatoresc in Marea Britanie. In acest context, pe parcursul campaniei vor fi distribuite trei brosuri informative pentru soferii romani de camioane si autocare, cu privire la "Codul de practica", "Prevenirea furturilor de si din camioane" si "Prevenirea migratiei ilegale". Cele trei brosuri, disponibile intr-un numar total de 600.000 de exemplare, detaliaza sfaturi practice si ofera date de contact ale autoritatilor competente care pot fi sesizate in cazul unui incident:
-
Brosura "Prevenirea migratiei ilegale" urmareste cresterea constientizarii soferilor de camioane si autocare cu privire la faptul ca exista imigranti care incearca sa intre pe teritoriul Marii Britanii in mod ilegal. Soferii care calatoresc in Marea Britanie trebuie sa aiba pus la punct un sistem eficient pentru a preveni implicarea involuntara in migratia ilegala. Brosura arata ca urmand cativa pasi simpli si asigurand vehiculul, se pot reduce intarzierile de pe traseu. De asemenea, se pot evita penalitati de pana la 2.000 de lire sterline pentru fiecare persoana nedeclarata gasita in interiorul vehiculului.
-
Brosura "Prevenirea furturilor de si din camioane" este un instrument foarte util soferilor de camioane, avand in vedere faptul ca infractiunile din domeniul transporturilor rutiere cauzeaza pierderi economice enorme si intarzieri in industria transporturilor. Camioanele si marfa transportata de acestea sunt de cele mai multe ori foarte valoroase; punand in aplicare sfaturile practice oferite prin aceasta brosura, se pot preveni furturile de autocamioane si reduce sansele de a deveni o victima a infractiunilor.
-
Brosura "Codul de Practica" detaliaza masurile si procedurile ce trebuie urmate de catre persoanele care opereaza un sistem de prevenire a transportului clandestin de persoane in Marea Britanie, in ceea ce priveste vehiculele.