21 martie 2016

Autoturism furat din Belgia depistat in P.T.F. Nadlac


Politistii de frontiera din cadrul P.T.F. Nadlac - I.T.P.F. Oradea au depistat un autoturism marca Mercedes Vito, cautat de autoritatile din Belgia.
In data de 20.03.2016, ora 04.15, la Punctul de Trecere a Frontierei Nadlac-Nagylak, s-a prezentat pentru efectuarea formalitatilor de frontiera cetateanul roman Sorinel B., in varsta de 20 de ani, din jud. Mehedinti, conducand un autoturism marca Mercedes Vito inmatriculat in Belgia. La solicitarea lucratorilor nostri, soferul a prezentat la control documentele masinii, respectiv doua certificate de inmatriculare emise de autoritatile belgiene, un certificat de inspectie tehnica si o asigurare tip carte verde.
In urma verificarilor in baza de date s-a constatat ca autoturismul si numerele de inmatriculare figureaza ca radiate din circulatie si bunuri cautate pentru confiscare, alerta introdusa de autoritatile belgiene in data de 14.03.2016.
Fata de cele constatate, barbatul a declarat ca nu are cunostinta despre faptul ca masina era cautata de catre autoritati, el imprumutandu-o de la concubinul surorii sale, un cetatean turc, stabilit in Belgia.
Autoturismul, in valoare de aproximativ 800 de euro, a fost indisponibilizat la sediul S.T.P.F Arad pana la finalizarea cercetarilor, in cauza politistii de frontiera intocmind actele de urmarire penala pentru savarsirea infractiunilor de tainuire la furt si conducerea unui autovehicul neinmatriculat pe drumurile publice.

Arhivă blog

Youtube - Politia de Frontiera Romana