Politistii de frontiera din cadrul Garzii de Coasta au depistat doi cetateni armeni care au trecut ilegal fluviul Dunarea in Romania, cu o barca dinspre R. Ucraina, cu scopul de a ajunge in Franta.
Cei doi barbati urmau sa fie preluati de un complice, un cetatean ucrainean, care intentiona sa-i transporte cu un autoturism spre destinatie.
Cei doi barbati urmau sa fie preluati de un complice, un cetatean ucrainean, care intentiona sa-i transporte cu un autoturism spre destinatie.
In data de 24.04.2014, in jurul orei 19.15, politistii de frontiera din cadrul S.P.F. Pardina au depistat, pe malul romanesc al fluviului Dunarea, doua persoane de sex masculin care nu isi justificau prezenta in zona.
Cu ocazia primelor verificari, s-a stabilit faptul ca persoanele in cauza sunt cetateni armeni, cu varste de 28, respectiv 38 ani, care au trecut ilegal frontiera de stat, traversand fluviul Dunarea cu o barca dinspre R. Ucraina.
Cetatenii armeni au declarat faptul ca intentionau sa ajunga in Franta, fapt pentru care urmau sa fie preluati de pe malul romanesc de catre un cetatean ucrainean care le-a promis ca ii va ajuta sa fie transportati spre destinatie.
Politistii de frontiera au intensificat verificarile in zona de competenta si au depistat, pe raza localitatii Ceatalchioi, din judetul Tulcea, un autoturism marca Volkswagen cu numere de R. Ucraina, in care se afla un barbat care nu isi justifica prezenta in zona.
In urma cercetarilor s-a stabilit ca cel in cauza este cetatean ucrainean, in varsta de 56 ani, iar in autoturism au fost gasite doua harti ale R. Ucraina, doua schite cu itinerariul Ismail - Galati - Tulcea - Pardina si un aparat foto digital in care erau realizate fotografii cu cei doi cetateni armeni.
Cercetarile au stabilit faptul ca cetateanul ucrianean a intrat legal in Romania prin P.T.F. rutier Galati, cu autoturismul in cauza, dupa care s-a deplasat pe raza judetului Tulcea pentru a-i prelua pe cei doi armeni.
Politistii de frontiera au intocmit cetatenilor armeni actele premergatoare pentru savarsirea infractiunii de trecere frauduloasa a frontierei de stat, fapta prevazuta si sanctionata de art. 262, alin. 1 din Codul Penal, iar cetateanul ucrainean este cercetat pentru savarsirea infractiunii de trafic de migranti, fapta prevazuta si sanctionata de art. 263, alin. 1 Cod Penal.
Cercetarile sunt continuate de catre politistii de frontiera romani sub coordonarea Parchetului de pe langa Tribunalul Tulcea.