În perioada următoare, cetăţenii români, stabiliţi în străinătate şi cetăţenii străini, aflaţi în vizită în ţara noastră, se reîntorc în ţările de reşedinţă, motiv pentru care, în punctele de trecere, în special la frontiera de vest, se prefigurează creşteri ale traficului de persoane şi mijloace de transport pe sensul de ieşire din ţară.
Şi la frontiera cu R. Moldova se estimează creşteri ale traficului, în special pe sensul de intrare în ţară, ce sunt cauzate de numărul mare de persoane care vin să petreacă în România sărbătorile de iarnă pe rit vechi, dar şi de întoarcerea studenţilor din R. Moldova în marile centre universitare din ţara noastră.
Pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de Frontieră Română a luat toate măsurile necesare astfel încât tranzitul să se efectueze în condiţii normale. În acest sens, au fost dispuse măsuri organizatorice de suplimentare a personalului poliţiei de frontieră până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, în funcţie de dinamica valorilor de trafic.
De asemenea, va fi folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei şi în cele mai aglomerate se vor utiliza toate arterele de control disponibile în limita configuraţiei acestora.
Săptămâna aceasta şefii poliţiilor de frontieră din Romania si Ungaria au convenit să dispună măsuri comune de fluidizare a traficului prin punctele de frontieră de la granita dintre cele doua state, în condiţiile controlului comun care se face la intrarea în spaţiul Schengen.
De asemenea, revenim cu precizarea ca in aceasta perioada Poliţia de Frontieră Romana, în cooperare cu celelalte instituţii care au atribuţii în punctele de trecere a frontierei, a intensificat controalele asupra cetăţenilor din state membre UE şi non-UE care tranzitează frontiera atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, în scopul prevenirii trecerii frontierei de către persoane, provenite din state aflate în zonele de conflict, care pot derula activităţi ce reprezintă o ameninţare reală la adresa securităţii interne şi externe.
Recomandări
Pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de Frontieră recomandă în continuare participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.
Reamintim că accesand aplicaţia on-line, reprezentată de harta României, „Media timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei deschise traficului internaţional” la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/ se pot vizualiza punctele de trecere a frontierei, care sunt marcate, în funcţie de trafic şi timpii de aşteptare. în culori diferite.
Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.
Informare publică
Poliţia de Frontieră a pus la dispoziţia participanţilor la traficul transfrontalier numărul de telefon 021.9590 unde pot semnala diferite aspecte despre modul în care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, sesizările fiind preluate de către poliţiştii de frontieră care vor acţiona în consecinţă, legal, de la caz la caz.
Statistică
În luna decembrie a acestui an, frontiera română a fost tranzitată de aproximativ 4.100.000 de persoane, din care 3.500.000 au fost cetăţeni aparţinând U.E. Comparativ cu luna decembrie a anului 2014, cand frontiera a fost tranzitata de 2.980.000 persoane, se constata o crestere de 37%.
Dintre acestea, aproximativ 2.300.000 treceri au fost pe sensul de intrare în ţară (2.000.000 cetăţeni U.E. şi 300.000 cetăţeni non-U.E.).
Cele mai tranzitate au fost punctele de trecere din vestul ţării si cele aeroportuare. Astfel, prin punctele de trecere de la frontiera comună româno-ungară au trecut graniţa, în ultima lună a anului trecut, peste 1.824.000 persoane, iar prin cele aeroportuare peste 887.000 persoane.