Politistii de frontiera din cadrul Garzii de Coasta au intocmit dosar penal pentru savarsirea infractiunii de trafic de migranti pentru doi cetateni turci si unul irakian care au facilitat transportul din Turcia, cu o ambarcatiune pe Marea Neagra, a 72 de cetateni afgani, 34 irakieni, 16 iranieni si 7 sirieni care au declarat ca doreau sa ajunga in tari precum Germania si Suedia.
Politistii de frontiera din cadrul Garzii de Coasta au continuat cercetarile in cazul interceptarii, in data de 15.09.2014, a unei ambarcatiuni suspecte pe Marea Neagra, pe care se aflau 132 de persoane.
Dupa declansarea procedurile specifice de remorcare a ambarcatiunii in cauza, fara pavilion arborat, la sediul Grupului de Nave Mangalia, au fost demarate cercetarile la sediul Garzii de Coasta.
Astfel, persoanele adulte au fost audiate, stabilindu-se faptul ca la bordul ambarcatiunii se aflau 72 cetateni afgani, 35 de irakieni, 16 iranieni, 7 sirieni si 2 turci, adulti si copii, cu varste intre 1 si 65 ani, care intentionau sa ajunga in mod ilegal in tara noastra, pentru ca apoi sa-si continue calatoria spre tari din Uniunea Europeana.
In urma cercetarilor a mai rezultat ca ambarcatiunea tip pescador, in lungime de 20 metri, a plecat in urma cu trei zile dintr-un port situat in apropierea Istanbulului, fiind condusa de doi cetateni turci, in varsta de 45 ani, respectiv 41 ani, ajutati de un cetatean irakian, in varsta de 31 de ani.
Politistii de frontiera fac cercetari sub aspectul savarsirii infractiunilor de trecere frauduloasa a frontierei de stat si trafic de migranti, fapte prevazute si sanctionate de art. 262, alin. 1, respectiv de art. 263, alin. 1 si 2 din Cod Penal, iar unul dintre ei, care a condus ambarcatiunea, mai este cercetat si pentru savarsirea infractiunii de conducere a unei nave de catre o persoana fara brevet sau certificat de capacitate corespunzator, fapta prevazuta si sanctionata de art. 2, alin. 1 din Legea 191/2003.
Cei doi cetateni turci si complicele irakian vor fi audiati in data de 16.09.2014 de procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta, care vor dispune masurile legale ce se impun.
La finalizarea cercetarilor, intregul grup de migranti din Orientul Mijlociu va intra in custodia Inspectoratului General pentru Imigrari.