O parte din tigari erau ascunse in doua masini, in locasuri special amenajate, mai exact, in podeaua autoturismelor si in locul rotii de rezerva.
-
Ieri, 20 mai a.c., in jurul orei 11.00, in Punctul de Trecere a Frontierei Siret, a fost depistat, pe sensul de intrare in tara, cetateanul roman G. Ilie, de 26 ani, din municipiul Suceava, conducand un autoturism marca Mercedes.
Existand suspiciuni ca acesta transporta tigari de provenienta ucraineana, politistii de frontiera impreuna cu lucratorii vamali au efectuat un control amanuntit asupra masinii.
In urma acestuia, a fost descoperita ascunsa, in locasuri special amenajate, mai exact in locul rotii de rezerva si in podeaua autoturismului, cantitatea de 2.100 pachete cu tigari de provenienta ucraineana.
Tigarile, in valoare de 2.625 lei, au fost ridicate in vederea confiscarii, iar conducatorul auto a fost sanctionat contraventional de catre lucratorii vamali cu amenda in valoare de 10.000 lei.
Totodata, autoturismul marca Mercedes, in valoare de 13.500 lei a fost indisponibilizat deoarece avea confectionate locasuri special amenajate pentru transportul tigarilor.
-
Tot ieri, in jurul orei 20.00, lucratori din cadrul aceluiasi punct de trecere a frontierei au mai depistat, pe sensul de intrare in Romania si un cetatean ucrainean T. Iaroslav, de 30 ani, conducand un microbuz marca Citroen.
In urma unui control amanuntit asupra microbuzului, efectuat de catre echipa comuna au fost descoperite in podeaua microbuzului, 3.500 pachete cu tigari de provenienta ucraineana.
Si in acest caz, tigarile in valoare de 4.270 lei au fost ridicate in vederea confiscarii, conducatorul auto a fost sanctionat contraventional de catre lucratorii vamali cu amenda in valoare de 10.000 lei, iar microbuzul marca Citroen in valoare de 21500 lei a fost indisponibilizat in vederea continuarii cercetarilor.
-
Si politistii de frontiera din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Brodina, jud. Suceava, au descoperit, in zona de frontiera, pe directia localitatii Lupcina, 8 colete cu tigari de provenienta ucraineana.
Lucratorii nostri au procedat la monitorizarea zonei, concomitent cu dispunerea unor masuri specifice pentru identificarea persoanelor implicate, totodata fiind informate autoritatile de frontiera ucrainene, in vederea cercetarii in comun a evenimentului.
In urma inventarierii coletelor, s-a dovedit ca acestea contin 3.890 pachete de tigari, marca Viceroy, in valoare de aproximativ 3.900 de lei.
In cauza se efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de contrabanda si trecere ilegala a frontierei de stat, iar intreaga cantitate de tigari a fost ridicata in vederea confiscarii.