8 iulie 2011

Rataciti in Delta Dunarii, salvati de politistii de frontiera


Politistii de frontiera tulceni au intervenit pentru recuperarea a sapte persoane (patru adulti si trei copii), care au solicitat sprijinul autoritatilor prin intermediul serviciului de urgenta 112, deoarece se aflau in pericol, dupa ce ambarcatiunea cu care navigau pe fluviul Dunarea nu a mai putut fi manevrata in siguranta.
In data de 07.07. a.c., in jurul orei 20.50, politistii de frontiera din cadrul Sectorului P.F. Tulcea, au fost sesizati de catre I.S.U. Tulcea, ca pe fluviul Dunarea, in zona Bratului Sfantu Gheorghe, s-au ratacit sapte persoane (patru adulti si trei copii), aflate intr-o ambarcatie de agrement.
Actionand cu operativitate pentru sprijinirea celor in cauza, politistii de frontiera s-au deplasat in zona cu doua ambarcatii rapide de interventie apartinand Sectoarelor Politiei de Frontiera Tulcea si Sulina.
Coroborandu-si actiunile de cautare in aria Bratului Sfantu Gheorghe - Canalul Buhaz - Canalul Palade - Canalul Crasnicol, dupa aproximativ patru ore de cautare au depistat ambarcatia cu persoanele la bord pe Canalul Lejai. Aceasta era oprita din cauza unei defectiuni la motor.
Astfel, in jurul orei 02.00, lucratorii nostri au gasit cele sapte persoane (trei copii, trei femei si un barbat) pe ambarcatie acordandu-le primul ajutor.
Persoanele aflate la bordul ambarcatiei au declarat ca s-au ratacit odata cu lasarea intunericului, iar deplasarea nu a mai fost posibila din cauza unei defectiuni la motor. Aflate in dificultate, speriate au solicitat sprijinul autoritatilor printr-un apel telefonic la numarul de urgenta 112.
Cele sapte persoane nu au avut nevoie de ingrijiri medicale si au fost transportate in siguranta pana in localitatea Sfantu Gheorghe.
Intreaga operatiune de salvare s-a desfasurat in cooperare cu reprezentantii I.S.U. Tulcea si A.R.B.D.D. din zona Sf. Gheorghe.

Arhivă blog

Youtube - Politia de Frontiera Romana