4 iunie 2015

Au fugit de politistii de frontiera si s-au rasturnat cu masina plina de tigari de contrabanda


Politistii de frontiera botosaneni au desfasurat o actiune pe linia prevenirii si combaterii contrabandei cu tigari, in urma careia au identificat trei persoane, cetateni romani, care transportau cu un autoturism, 90.000 tigarete de contrabanda.
In incercarea de a scapa de echipajul Politiei de Frontiera, cei trei barbati s-au rasturnat cu masina plina cu tigari.
In ziua de 2 iunie a.c., in jurul orelor 01.00, pentru valorificarea unor informatii, politistii de frontiera din cadrul Serviciului Teritorial al Politiei de Frontiera Botosani, in colaborare cu politisti de frontiera din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Radauti Prut, judetul Botosani, au desfasurat o actiune specifica pe linia prevenirii si combaterii contrabandei cu produse accizabile.
Deoarece se detineau informatii ca de pe raza localitatii de frontiera Cotusca urma a fi transportata la Botosani, o cantitate de tigari de provenienta R.Moldova, a fost monitorizata intrarea in localitate si la scurt timp, lucratorii nostri au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism marca Lancia. Intrucat conducatorul auto nu a oprit, politistii de frontiera au pornit in urmarirea autoturismului.
Dupa cateva sute de metri, soferul masinii a pierdut controlul volanului si autoturismul s-a rasturnat, iar persoanele din acesta au parasit autovehiculul avariat, fugind de la fata locului. In imediata apropiere a autovehiculului au fost descoperite mai multe colete cu tigari.
In urma cercetarilor efectuate, politistii de frontiera au stabilit ca ocupantii autoturismului au fost cetatenii romani Iulian I., Ciprian H. si Adrian I., cu varste cuprinse intre 29 si 41 de ani, toti domiciliati pe raza judetului Botosani.
In coletele din masina au fost depistate 90.000 de tigarete marca Ritm, cu timbru de acciza R. Moldova, in valoare de 40.866 lei, care, impreuna cu autoturismul marca Lancia, in valoare de 8.860 lei au fost indisponibilizate in vederea continuarii cercetarilor.
Politistii de frontiera au intocmit barbatilor lucrare penala sub aspectul savarsirii infractiunii decontrabanda. Cercetarile continua in vederea stabilirii intregii arii infractionale si depistarii tuturor persoanelor implicate.

Arhivă blog

Youtube - Politia de Frontiera Romana