Politistii de frontiera galateni au descoperit ascunse si nedeclarate in mijloacele de transport a doi barbati 28.800 tigarete (1.440 pachete tigari) marca Kiss si Winston.
- In data de 20.09.2011, ora 02.00, in Punctul de Trecere a Frontierei Galati-Rutier, s-a prezentat pentru a intra in tara o persoana cu dubla cetatenie romana si R. Moldova, N. Iurie in varsta de 22 ani care conducea un autoturism marca "Mercedes".
La controlul de frontiera efectuat de catre echipa comuna formata din politisti de frontiera si inspectori vamali au fost descoperite ascunse si nedeclarate, in locasuri special amenajate sub capota in spatele motorului, respectiv intre rezervor si bancheta spate a autoturismului, un numar de 16800 tigarete (840 pachete tigari) marca Kiss, fabricate in Rusia cu timbru de acciza R.Moldova.
Intreaga cantitate de tigari in valoare de 3.656 lei a fost ridicata in vederea confiscarii iar cetateanul in cauza a fost sanctionat cu amenda contraventionala de 10.000 lei. - Cateva ore mai tarziu, in jurul orelor 08.00, de aceasta data la Punctul de Trecere a Frontierei Oancea s-a prezentat pentru a intra in tara cetateanul roman B. Vasile in varsta de 51 de ani care conducea microbuzul marca "Mercedes".
In urma controlului de frontiera executat de echipa comuna s-a descoperit ascunsa si nedeclarata, in peretii laterali ai microbuzului, cantitatea de 12.000 tigarete (600 pachete tigari) marca Winston, cu timbru R.Moldova.
Inspectorii vamali au ridicat in vederea confiscarii, tigarile in valoare de 1.306 lei, iar persoana in cauza a fost sanctionata contraventional cu amenda in valoare de 5.000 lei.