Politistii de frontiera aradeni au depistat doi cetateni palestinieni care au incercat sa treaca ilegal frontiera din Romania in Ungaria folosindu-se de acte de identitate false.
In data de 19.09.2011, in jurul orelor 05.00 la Punctul de Trecere a Frontierei Nadlac - jud. Arad, pe sensul de iesire din tara, s-au prezentat pentru a calatori in spatiul Schengen doua persoane de sex masculin care s-au legitimat cu documente de identitate romanesti.
Cu ocazia efectuarii controlului documentelor de calatorie, politistii de frontiera au constatat ca intre persoanele care s-au prezentat la controlul de frontiera si cele din fotografia documentelor cu care s-au legitimat exista diferente de fizionomie, constatandu-se ca acestea nu le apartin.
Din declaratiile celor doi palestiniei a rezultat ca documentele false pe care le-au prezentat la controlul au fost obtinute prin intermediul unei persoane necunoscute.Totodata acestia au mai declarat ca intentionau sa ajunga in Germania.
Politistii de frontiera au luat masura intreruperii calatoriei celor doua persoane si cercetarea acestora sub aspectul savarsirii infractiunii de fals privind identitatea si trecere ilegala a frontierei de stat, urmand ca la finalizarea cercetarilor sa fie dispuse masurile legale ce se impun.